Din mai multe articole reiese – direct sau indirect – că infrastructura e în stare jalnică. E şi o problemă de viziune. În Vest, după anii 60-70, în condiţiile în care instituţionalizarea era demonizată (parţial eronat) iar costurile explodaseră, tendinţa a fost de pasare a bolnavilor către ambulatoriu şi centre comunitare. Acolo s-a făcut inclusiv pentru diagnostice grave, cum e schizofrenia, dar asta e altă poveste.

La noi, cum spui, şi pentru o depresie fără semne clinice serioase trebuie să mergi “la nebuni”. Am menţionat pe undeva prin document absenţa centrelor comunitare. Apoi, psihologii de primă linie, în puţinele locuri în care există, de exemplu în şcoli, sunt, cel puţin din câte aud eu, prost pregătiţi. Şi chiar dacă ar fi buni, dacă ai nevoie de tratament şi nu de discuţii, nu pot face mare lucru, decât dacă sunt în relaţie personală cu un medic, eventual un psihiatru de spital.

Nu-mi amintesc să fi citit nimic despre tratament electro-convulsiv până acum. Şi eu cred că ar fi trecut la poveşti horror. Mă bucur că ai legat povestea lui Nuland – e de altfel un bun exemplu despre cum merg intuiţiile. Un tratament care pentru privitor pare brutal (ceea ce e perfect irelevant) nu e neapărat aşa.

Inutil să spun, cele mai multe articole sunt scrise deplorabil (dar există şi excepţii – e.g. am notat acolo un reportaj bun care are drept pretext un caz de Alzheimer). Am evitat să spun ceva despre texte, pentru că e doar un ziar, şi nici măcar în arhiva asta nu am căutat după mai mulţi termeni, cum ar fi fost cazul. Ia mult timp.

M-am uitat pe sinteza ta şi pe vreo două articole despre depresie. Faza cu 9-10% din populaţie “diagnosticaţi” cu depresie e tare… Dar în articolul acela se spune şi un lucru important, acela că nu există structurile pentru tratament ambulatoriu al depresiei. De pildă, la noi în ţară medicii de familie nu au dreptul să prescrie antidepresive, şi pentru un amărât de anxiolitic gen Xanax trebuie să completeze vreo 3 formulare.

În alt articol se vorbea despre tendinţa medicilor de a se spăla pe mâini cu medicamente “tari” în loc să facă psihoterapie — am auzit şi eu asta, mi s-a spus în faţă că Zoloft e “prea tare”, că e “pentru oameni cu probleme”, pentru “femei cu probleme maaari”… ai găsit cumva vreo menţiune la terapia electro-convulsivă? probabil e de neconceput în .ro, mai bine te trimite la popă… (mi-am adus aminte de talk-ul lui Nuland de la TED — pentru cine nu l-a văzut, e aici.)