trecutul boieresc al idolilor

Nu îmi este clar ce ar fi trebuit să fie Idolii Forului. Asta şi pentru că, neavând cartea, am citit doar două dintre texte. (Asistând la violenţa discuţiilor de aici şi de aiurea, mă tem că nelămurirea mea va fi permanentă.) În măsura în care mozaicul IF este aranjat de editor după liniile volumului său precedent, Boierii Minţii, ne-am putea aştepta ca această din urmă carte să fi pregătit deja apele – să fi sugerat o continuare. Am citit recent BM şi cred că se susţine, ca studiu, prin avansarea unei ipoteze interesante, şi, ca manifest, prin anunţarea unei agende polemice importante ataşate speculaţiei teoretice. Mai cred însă că BM este prea fragilă pentru a susţine orice altceva, cu atât mai puţin o campanie critică de anvergură. BM ar fi putut fi prefaţa interesantă a unui studiu sociologic sau antropologic veritabil despre elitele intelectuale româneşti şi micul lor fagure. Sorin Adam Matei ne-ar fi datorat o monografie în care să ne demonstreze că ideile din BM au tăiş. Acest studiu absent ar fi fost umbrela potrivită pentru o critică. Fără ea, mi se pare că ne găsim în situaţia în care braţul polemic, cel al sociologului devenit moralist, e cel dominant. O stângăcie.

BM nu este o carte unitară, ci mai degrabă o colecţie de eseuri. Primul, „Secretul sănătăţii sociale”, este cel mai important, pentru că introduce cele două concepte centrale ale lucrării, grup de prestigiu şi societate paramodernă, şi pentru că expune agenda combativă a autorului printr-o analiză a „cazului” Patapievici. Ipoteza principală a cărţii, enunţată în acest prim capitol, este că „grupurile de prestigiu caracterizează societăţile paramoderne, printre care se află şi cea românească.” (p.15) Un grup de prestigiu este caracterizat de o vitrină de „prieteni, maeştri, idei şi valori fixe.” Un astfel de grup este închis, accesul fiind condiţionat de ritualuri şi convertiri. Conceptul, ni se spune, este derivat din cel weberian de „grup de status”.

Noţiunea de societate paramodernă indică o stare hibridă, în care elemente ale modernităţii convieţuiesc cu forme de viaţă premoderne. De exemplu, un aranjament instituţional modern care, în principiu, normează raţionalitatea şi egalitatea şi în care piaţa este un instrument fundamental poate fi intersectat de structuri desenate după idei precum predestinarea, asceza (intelectuală, spirituală, artistică), inegalitatea naturală, ucenicia, onoarea. Mariajul este forţat, dar asta nu-l împiedică să reziste, în anumite condiţii, şi chiar să se reproducă. Aşa ar sta lucrurile şi în cazul autoproclamatei elite intelectuale româneşti.

Dacă primul capitol propune această ipoteză, celelalte capitole oferă, inegal, un fundal istorico-genealogic şi comparativ (bizar, cu starea de lucruri din Statele Unite). Fără a fi lipsite de interes, aceste texte nu sunt în nici un caz de referinţă în ceea ce priveşte, de pildă, fenomenul junimist şi siajul său în secolul al XX-lea. Aş nota printre semnele rele recurgerea frecventă la jurnalism şi snoavă personală sau, mai grav, bibliografia subţire. Totuşi, dintre aceste capitole, mai utile mi se par cele care privesc tradiţia stângii – cel despre Dobrogeanu-Gherea şi cel despre Pătrăşcanu. Dar chiar şi aici legătura dintre analiza istorică şi speculaţia teoretică este de multe ori forţată. Iar revenirile în capitolele istorice la Olimpul paltinişan sau la inventarea personajului Patapievici sunt obositoare. Sorin Adam Matei nu se poate aştepta să credem până la capăt ce ne spune la finalul cărţii – că intelectualii vizaţi sunt doar „cazuri” şi că nu ţinteşte de fapt persoane.

Meritul cărţii, mi se pare, este că a formulat o ipoteză şi a făcut un număr de paşi pentru a o susţine. Paşii sunt însă insuficienţi şi uneori ezitanţi. Un exemplu de acest fel este modul în care autorul opune piaţa culturală (ca mecanism de reglare şi confirmare) grupurilor de prestigiu. Distincţia nu e goală de conţinut, desigur, dar ar mai fi mult de lucru până la a o face utilizabilă. În orice caz, o serie de întrebări interesante pot pleca de la aparatul propus de Sorin Adam Matei. De exemplu, dacă analizele de sociologia tranziţiei sau despre postcomunism pot fi completate sau revăzute prin lentila conceptului de societate paramodernă. Sau dacă grupurile de prestigiu ale intelectualilor sunt oglindite structural în alte zone de putere.

O explicaţie sociologică – şi ipoteza menţionată mai sus e un început de candidatură – nu este o judecată morală, o împărţire a lumii în oameni de bine şi băieţi deştepţi. E un diagnostic (unealtă a modernităţii depline) care permite, eventual, un tratament. Mă întreb dacă acest gest, incomplet şi nesigur în BM, e ajutat cumva de IF.