Calculemus!

Let us calculate.

Calculemus!

with 20 comments

În anul universitar 2004-2005 câţiva profesori şi studenţi ai Facultăţii de Filosofie din Iaşi au înfiinţat Cercul de Filosofie Analitică. Scopurile acestuia erau, pe lângă dialogul în marginea cercetărilor membrilor, promovarea filosofiei analitice în mediile ieşene (şi nu numai), editarea unei reviste şi înfiinţarea unei asociaţii. Întrucât se pare că acest proiect a eşuat (sau cel puţin hibernează până la noi ordine), m-am hotărât să mai fac o încercare, şi să dau drumul la Calculemus!.

1. Ce este Calculemus?

Calculemus! este, propriu-zis, un jurnal pe Internet (un weblog, sau blog), dar care sper să devină mai curând un forum. Probabil cunoaşteţi blogurile lui Brian Weatherson , Brian Leiter sau Jonathan Kvanvig, unde discuţiile sunt foarte animate, şi acoperă probleme de la filosofie şi viaţă academică până la politică globală. Pentru că o parte dintre membrii Cercului nostru nu mai sunt momentan în Iaşi, pentru că vreau ca discuţiile să fie publice şi să ajungă şi la cei din alte centre universitare, pentru că este gratuit şi uşor de creat şi folosit pentru cineva care se pricepe la HTML atât cât mă pricep eu, am ales Blogger.

2. De ce „Calculemus„?

Pentru că e cool, pentru că mi-a plăcut mie, pentru că textul din Leibniz din care este extras are un spirit delicios de asemănător cu cel din „Depăşirea metafizicii prin analiza logică a limbajului” sau „Concepţia ştiinţifică despre lume”. Şi pentru că am putut să fac un joc de cuvinte drept descriere a blogului care mi se pare şi mai cool. A, da, şi pentru că mi se pare atitudinea de urmat în filosofie.

3. Ce să Calculemus?

Sper să putem discuta, pe de o parte, probleme legate de cercetările şi interesele fiecăruia (să fie un substitut virtual al Cercului), pe de altă parte, chestiunile atinse în pauzele de ţigară de la întâlnirile Cercului:

  • modalităţile de promovare a filosofiei analitice în învăţământ, cercetare şi viaţă culturală în general;
  • editarea unei reviste de filosofie analitică;
  • înfiinţarea unei societăţi române de filosofie analitică;
  • organizarea de conferinţe, simpozioane etc. de filosofie analitică.

În plus, am să încerc să fac din Calculemus! un instrument de informare asupra evenimentelor mai importante şi a resurselor disponibile online. Sper să organizez discuţiile pe categorii cât de curând – evident, pe măsura interesului.

4. Cu cine să Calculemus?

Calculemus! este public, dar mă adresez în special studenţilor şi profesorilor cu preocupări de filosofie analitică din toate disciplinele filosofice. În măsura în care proiectul va lua amploarea pe care o doresc, voi fi mai mult decât fericit să înregistrez mai mulţi administratori care să modereze categoriile specifice. Speranţa mea este de a aduce laolaltă filosofii şi studenţii de orientare analitică din toate zonele ţării, aşa că vă rog să anunţaţi pe cei pe care îi credeţi interesaţi.

5. Cum să Calculemus?

Discuţiile libere, argumentate şi cu un aer informal sunt specifice filosofiei analitice, aşa că singura condiţie ar fi să se desfăşoare în limba română (poate aşa vom ajunge la un acord privind traducerea termenilor tehnici din engleză). Dacă ele vor deveni atât de aprinse încât să depăşească limitele decenţei, îmi iau libertatea de a edita sau chiar şterge comentariile respective fără a da întotdeauna explicaţii.

6. Până când să tot Calculemus?

Calculemus! va funcţiona în formula pe care am schiţat-o mai sus atâta timp cât va exista o cerere. Dacă mă voi trezi în situaţia în care discut doar cu prietenii mei, se prea poate să schimb limba oficială în engleză şi să mai fac un blog de logică, limbaj şi epistemologie (de parcă nu ar fi deja prea multe…).

Acestea fiind spuse, vă invit să stăm şi să socotim împreună.

Anunțuri

Written by Stefan Ionescu

Octombrie 31, 2005 la 11:16 am

Publicat în Blog, RO

20 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Hi, guys! It would be great if you could post (at least some of)your stuff in English as well. This might convince English-speaking people that the CALCULEMUS „bloggect” is worth engaging with. Who knows?

    iulian vamanu

    Octombrie 31, 2005 at 6:03 pm

  2. Iuli, e adevărat că blogul ar deveni mai vizibil dacă s-ar scrie în engleză. DAR.

    1. Mi-am propus să atrag în principal studenţi şi profesori de la universităţile din România, în general pe toţi cei care pierd timpul ca mine căutând pe Google „filosofie analitică” şi alte lucruri de genul ăsta.

    2. Cred că ne putem expune ideile şi argumentele în limba română, chiar dacă ne scriem articolele în engleză. Oricum nu ştiu încă în ce măsură Calculemus! va putea înlocui email-ul ca mediu de schimb al textelor noastre.

    3. Mi se pare ciudat să încercăm să promovăm filosofia analitică în România în engleză, sau să discutăm despre o revistă românească în engleză (chiar dacă, cel mai probabil, majoritatea articolelor vor fi scrise în engleză).

    4. Nu în ultimul rând, sper să ajungem odată şi-odată la un consens privind traducerea termenilor tehnici.

    De aceea vreau să se scrie în româneşte. Dacă fie (a) comunitatea pe care o aştept pe Calculemus! va cere acest lucru, fie (b) blogul va deveni doar locul nostru de întâlnire, atunci voi schimba limba oficială.

    Stefan Ionescu

    Octombrie 31, 2005 at 7:00 pm

  3. Bun! Ma gindeam ca vrem sa atragem si non-vorbitori de romana, ca sa putem beneficia macar de experienta lor cu privire la termenii tehnici de care vorbesti. Poate facem macar o sectiune in limba engleza, unde sa publicam texte propuse pentru dezbatere. Weatherson are ceva de felul asta si vad ca merge bine.

    iulian vamanu

    Octombrie 31, 2005 at 7:12 pm

  4. O idee super pe TAR-ul lui Brian
    http://www.frappr.com/thoughtsargumentsandrants

    iulian vamanu

    Noiembrie 2, 2005 at 6:53 am

  5. Iuli, ideea e într-adevăr excelentă, dar la câtă acţiune e deocamdată aici… Eu ştiu unde eşti, tu ştii unde sunt – vezi ce patetic sună? Imaginează-ţi harta de la Frappr… pustiu 🙂

    Stefan Ionescu

    Noiembrie 2, 2005 at 7:35 am

  6. Salut Stefan, daca vrei un network mai mare, uita-te pe yahoogrupul facultatii de filosofie din Bucuresti
    fil_unibuc. Scrie-i lui Gigi Stefanov si inscrie-te pe grup. Ionut Sterpan,
    http://www.armchair.cadi.ro

    Anonymous

    Noiembrie 2, 2005 at 10:50 am

  7. Buna Stefan,

    felicitari pentru acest blog. Este un experiemnt interesant sa avem un blog in romana, si, cum spui si tu, chiar util, in cazul in care exista interes pentru a aduce dezbaterile contemporane in cercurile profesionale din Roamania.

    Sa seperam ca vor exista suficienti interesati…

    O idee: am vazut in cazul blogurilor conscacrate ca faptul ca exista un nou comentariu, o replica etc., este indicat pe pagina principala a blogului. Acest lucru lipseste in cazul „calculemus”, si cred ca ar fi util.

    Istvan Aranyosi

    Noiembrie 2, 2005 at 2:31 pm

  8. Salut Stefan,

    Evident ca ma bucur sa descopar Chestia Asta. Sper sa functioneze mult si bine.
    In legatura cu limba conversatiilor – romana e numai buna (sa nu uitz – constat ca „cool” ma irita in romana la fel de tare ca in germana, dar asta e in fond problema mea). Daca totusi vrem sa ne conversam cu vreun strainez, poate s-ar putea crea o topica si in engleza, fara sa fie capat de tara (!), nu?

    Salut Iulian! A cam trecut ceva vreme…

    Si o intrebare administrativa pentru Stefan – trebuie sa ne inscriem ca sa fim membri de drept si sa putem initia topici de conversatie?

    Craita Florescu

    Noiembrie 2, 2005 at 5:22 pm

  9. Salve tuturor şi bine aţi venit!
    Ionuţ: Mulţumesc mult de sugestie, am trimis un mail, dar nu ştiu în ce măsură a şi ajuns, pentru că azi am avut probleme cu netul. Dacă nu primesc nici un semnal, mai încerc zilele astea.
    Istvan: Ai dreptate în privinţa noilor comentarii. Eu încă învăţ să folosesc Blogger, şi din câte văd până acum nu pot să pun nici categorii, nici să trag în faţă noile comentarii. Pe de altă parte, Blogger e gratuit, Typepad (ce foloseşte Brian Leiter) nu, singur nu mă pricep să fac. Dacă are succes, putem să ne mutăm cu arme şi bagaje pe un alt forum/blog, cu cel puţin 25% mai nou.
    Crăiţa: Cel mai probabil vor apărea şi topicuri în engleză, iar dacă populaţia nu va creşte substanţial în următoarele săptămâni, mă tem că toate discuţiile vor fi în engleză.
    Pentru toată lumea: ca să pot controla cât de cât blogul şi să-i dau o formă mai prietenoasă, vreo două săptămâni am să postez numai eu (dacă aveţi un subiect interesant, trimiteţi-mi-l pe mail şi îl postez în numele şi cu numele vostru). Mă interesează în primul rând să pun categorii. După aceea vă voi înregistra ca membri ai Calculemus! şi veţi putea posta.

    Stefan Ionescu

    Noiembrie 2, 2005 at 6:03 pm

  10. Salut, Stefan!
    Cam tirziu aflu si eu stirile, dar nu-i nimic, uite ca nu ma abtin si sint gata sa ma implic din nou intr-un proiect ‘telectual (de parca nu m-as fi invatat minte pina acum!).
    Oricum, ideea mi se pare delicioasa si, in ciuda scepticismului meu pe care nu-l demolezi nici cu buldozerul, sper din tot sufletul sa aiba succes.
    Eu sint gata sa particip cu texte si comentarii.
    Sa fie intr-un ceas bun, iar tie iti urez, de acum inainte, nervi de otel. Prietenii stiu de ce!
    In rest, o amenintare tuturor care se abtin sa participe: PUBLISH OR PERISH!

    Andrei Stavila

    Noiembrie 11, 2005 at 10:09 pm

  11. te salut Stefan
    de la Iuli (cu care impart anume suferinte p-aci prin Rutgers) am aflat de blog
    te felicit pt initiativa
    merita sprijinita

    Richard

    Noiembrie 17, 2005 at 9:15 pm

  12. Buna!
    Sunt o fosta colega de facultate a Craitei si a lui Iulian.Bag de seama,din discutiile postate mai sus,ca nu v-ati transformat prea mult. Sunteti amandoi la fel de ANALITICI.Se pare ca cineva are nostalgia timpului petrecut in Germania(vezi observatie la expresia la cuvantul ‘cool’),iar altcineva doreste sa fie „cool” international :))
    Eu nu mai calculemus! din momentul in care am terminat cu examenul de licentza!
    Deci pe mine sa nu va bazati! :))

    Anonymous

    Iulie 6, 2007 at 2:03 pm

  13. Buna

    Imi place blogul, insa am o rugaminte: RSS-ul blogului Dvs. aboneaza doar la „comment”-uri. Ati putea va rog sa faceti in asa fel incat sa ma pot abona la „post”-uri? Mi-ar fi mult mai usor sa il urmaresc. Va multumesc! Succes!

    Anonymous

    Iulie 17, 2008 at 9:40 pm

  14. @ Anonymous: Sper sa mearga acum! Multumesc pentru atentie 🙂

    Stefan Ionescu

    Iulie 18, 2008 at 7:00 am

  15. 🙂 nope, inca nu functioneaza… 😀 poate nu fac eu ceva bine… 😀

    articuleaza

    Iulie 20, 2008 at 10:24 am

  16. Pe pagina articolului este doar link pentru comentarii… Link-ul pentru articole e

    http://calculemus.blogspot.com/feeds/posts/default/ (Atom)
    http://blogname.blogspot.com/feeds/posts/default?alt=rss (RSS)

    Stefan Ionescu

    Iulie 20, 2008 at 11:02 am

  17. Al doilea link trebuie sa contina „calculemus” in loc de „blogname”, sry 🙂

    si link la feedburner:
    http://feeds.feedburner.com/calculemus (asta merge sigur)

    Stefan Ionescu

    Iulie 20, 2008 at 11:18 am

  18. Am reusit cu feedburner-ul. Va multumesc!

    articuleaza

    Iulie 22, 2008 at 3:59 pm

  19. Salut! Sper sa mentineti in continuare blogul in limba romana. Abia acum am dat de el si imi place foarte mult. Eu sunt absolventa de litere, dar pasionata de filosofie. Sunt masteranda in anul I la filosofie aplicata si management cultural, despre care scriai intr-un articol anterior ca e „dubios” :). Am sa incerc sa promovez acest blog, adica sa trimit link-uri la colegii mei si sa scriu un articol pe blogul meu. Mult succes!

    studenta

    Septembrie 21, 2008 at 2:16 am

  20. Salut,

    Am adaugat blogul tau pe Vox Philosophiae in sectiunea Links si Blogroll.

    http://www.filozofie.eu

    voxphilosophiae

    Septembrie 25, 2008 at 7:37 pm


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: