Calculemus!

Let us calculate.

Lupta de clasă

leave a comment »

Pe Certain Doubts se poartă de o săptămână o discuţie foarte aprinsă despre postmodernism, iniţiată de un articol (destul de lung) publicat acolo de Keith DeRose. Diagnosticul lui nu e foarte îngăduitor, ca să folosesc un eufemism şi să nu vă răpesc plăcerea cititului… Ce mi-a plăcut mie la toată povestea asta, pe care o urmăresc sporadic de vreo doi ani, de când am dat peste farsa lui Alan Sokal, este că în facultăţile de filosofie din Statele Unite postmodernismul e în aceeaşi situaţie în care e filosofia analitică în universităţile române – şi mă simt oarecum răzbunat pentru toate ocaziile în care profesorii şi colegii mei mi-au spus că filosofia analitică nu este filosofie, sau e filosofie proastă, grosieră, trivială, absurdă sau hilară (ştiu că aţi auzit şi voi vorbele astea).

E drept că în România establishment-ul nu e postmodern, dar mă întreb ce şanse ar avea o astfel de dezbatere publică aici, în mediile cu audienţă, nu doar pe Calculemus!. Când scriam în cuvântul de întâmpinare despre promovarea filosofiei analitice în viaţa culturală românească mă gândeam dacă un atac de tăria celui al lui DeRose ar fi luat în serios aici, şi nu respins, eventual cu o strâmbătură din nas. Problema e gravă, dar nu o vede nimeni, pentru că în România se pare că e normal ca Numire şi necesitate să zacă în rafturile (era să scriu „galantarele”) librăriilor, în timp ce se traduc şi se publică pe bandă rulantă până şi note de curs din Foucault sau Saussure (chiar aşa, cine-i Kripke ăla şi cu ce se ocupă el?).

Mă gândesc să propun pentru traducere cartea lui Sokal şi Jean Bricmont la Humanitas, sau la Polirom, sau, şi mai bine, la Ideea. Oare vor accepta? Voi cum socotiţi?

Anunțuri

Written by Stefan Ionescu

Noiembrie 1, 2005 la 8:58 pm

Publicat în Propaganda, RO

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: