Calculemus!

Let us calculate.

Evenimente compartimentate si cauzare mentala dualista

with 3 comments

Dat fiind ca blogul este si pentru a filozofa, intretinut fiind de catre filozofi, m-am gandit sa postez niste idei dintr-un articol la care lucrez, spre a fi discutate, daca va voi cineva sa comenteze. Problema consta, in fond, in incompatibilitatea urmatoarelor cinci propozitii.

1. Unele evenimente mentale au efecte fizice.
2. Toate efectele fizice au cauze sificiente fizice.
3. Nici un efect nu poate avea mai multe cauze suficiente, decat daca este supradeterminat.
4. Evenimentele mentale nu-si supradetermina efectele.
5. Evenimentele mentale sunt distincte de cele fizice.

Relatiile de incompatibilitate sunt dupa cum urmeaza. Adevarul propozitiilor 1-4 implica falsitatea lui 5, adica fizicalismul reductiv. 1-3 si 5 implica non-4, adica supradeterminare raspandita. 2-5 implica non-1, epifenomenalismul mentalului in relatie cu efectele fizice. 1, 2, 4 si 5 implica non-3, adica asa-numitul compatibilism cauzal. In fine, 1 si 3-5 implica non-2, adica incompletitudinea domeniului fizic.

Solutia dualista pe care o propun poate sa armonizeze toate cele cinci propozitii. Cei care sunt familiari cu literatura despre aceasta problema, cel mai mult discutata de Jaegwon Kim de-a lungul anilor, stiu ca nici o solutie oferita nu acomodeaza toate cele cinci propozitii. Solutia se bazeaza pe o teorie a evenimentelor pe care o elaborez, potrivit careia evenimentele nu sunt nici fin-granulate (evenimente-Kim), nici aspru-granulate (evenimente-Davidson), ci mediu-granulate, “compartimentate” cum le numesc (parse events). Evenimentele-Davidson sunt particulari primitivi, spatiotemporal individuati, in timp ce un eveniment-Kim este un triplu de forma (x, F, t), unde x este un obiect, F o proprietate dinamica exemplificata de x, iar t este variabila timp. In teoria mea un eveniment are forma (x, S, t), deosebirea fata de Kim fiind ca S reprezinta o multime nevida de proprietati dinamice. Cu alte cuvinte, unul si acelasi eveniment poate sa fie o exemplificare a mai multor properietati.
Trecand la problema cauzarii mentale, ofer o analiza a ceea ce se intampla pornind de la o forma semantica bazata pe ideea lui Jonathan Schaffer de a construi enunturile cauzale nu ca referindu-se la relatii binare, de tipul ‘c cauzeaza e’, ci contrastiv-cuaternare, de tipul ‘c, mai degraba decat c*, cauzeaza e, mai degraba decat e*’. In mod similar, spun eu, putem construi enunturile cuprinzand evenimente compartimentate, contrastele aparand de-a lungul compartimentelor create de proprietatile cuprinse in multimea S. Diferenta este ca in teorioara mea, spre deosebire de teoriile contrastive standard, elementele sau multimile de contrast nu sunt eliminate. Forma semantica arata astfel:

(a) c qua P, mai degraba decat qua M, cauzeaza e qua P*, mai degraba decat qua M*

(b) c qua M, mai degraba decat qua P, cauzeaza e qua M*, mai degraba decat qua P*

Contrastivitatea implicata nu este eliminative, altfel (a) si (b) ar fi contradictorii. P si P* sunt proprietati fizice, M si M* sunt mentale. Ca exemplu, un dualist de proprietati cum sunt eu l-ar oferi pe urmatorul, fara probleme:

(c) c qua intentie de a saluta, mai degraba decat qua proprietate neuronala, cauzeaza e qua salut, mai degraba decat qua pura miscare a mainii.

In fine, argumentez ca o astfel de intelegere dualista a situatiei compatibilizeaza toate propozitiile 1-5. Supradeterminarea este usor de vazut ca este eliminata. Singurul lucru mai dificil este amenintarea epifenomenalista, respectiv, s-ar putea obiecta ca potrivit formei semantice aferente teorioarei mele, nu este adevarat ca c qua M cauzeaza e qua P*, deci, mentalul nu cauzeaza efectul pur fizic de miscare a mainii. In replica, potrivit tot teorioarei, evenimentul e este esential unul avand ca si unul dintre constituenti pe M*, deci, ‘evenimentul pur fizic’ nu exista. Lumea actuala este alcatuita, printre altele, din astfel de evenimente esential compartimentate, iar acesta e un fapt brut. E adevarat ca intr-un sens M nu cauzeaza partea fizica a lui e, in sensul ca nu e relevant, potrivit constructiei contrastive, pentru ocurenta lui P*. Cu toate acestea putem afirma ca evenimentele mentale cauzeaza efecte fizice, doarece prin asta intelegem, implicit, ca c [= (x, {P, M}, t)], cauzeaza e [= (x, {P*, M*}, t)]

Observatii?

Anunțuri

Written by István Aranyosi

Noiembrie 24, 2005 la 7:44 pm

Publicat în Metaphysics, Mind, RO

3 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Istvan, iata o posibila obiectie pentru teoria ta (nu m-am ocupat de problemele astea si nu este propriu-zis obiectia mea).

    Teoria ta implica 2 analize relevante si compatibile pentru o interactiune cauzala, rezultate din compartimentarea evenimentelor dupa clase de proprietati:

    (1) c qua intentie de a saluta, mai degraba decat qua proprietati neuronale, cauzeaza e qua gest de salut, mai curand decat qua miscare a mainii.
    si
    (2) c qua proprietati neuronale, mai degraba decat qua intentie de salut, cauzeaza e qua miscare a mainii mai curand decat qua gest de salut.

    Critica la care ma gandesc eu suna in felul urmator: Istvan nu foloseste aceeasi notiune de cauzalitate in (1) si (2). In (2) este vorba de cauzalitatea fizica: destul de clar. Daca in (1) ar fi folosita tot cauzalitatea fizica, enuntul ar reprezenta o reformulare (metaforica?) a lui (2), perfect explicabila de fizicalism, sa spun: proprietatile superveniente (mentale) difera pentru ca difera baza fizica (neuronala). Ar fi o situatie similara cu exemplul:

    (3) bautul apei qua lichid umed (mai curand decat qua molecule cu anumite proprietati termodinamice), potoleste setea qua senzatie (mai curand decat qua grad de excitare a anumitor receptori).
    si
    (4) bautul apei qua ansamblu de molecule cu anumite proprietati termodinamice (mai degraba decat qua lichid umed) potoleste setea qua grad de excitare a unor receptori (mai curand decat ca senzatie).

    (4) si nu (3) este considerata ca fundamentala explicativ din perspectiva unei notiuni fizice de cauzalitate. Similar pentru (2) si (1). Ideea de compartimentare este intr-un fel redusa la „niveluri ale descrierii”, si se pierde contrastivitatea de care are nevoie dualistul (sper ca nu gresesc aici).

    Pe cealalta parte, daca am asuma cauzalitatea din (1) ca fiind de alta natura decat cea fizica, am ajunge destul de usor la un scepticism humean al „puterilor ascunse”, si in nici un caz nu ar putea explica (2) sau (4). (Obiectia sceptica cred ca ar putea fi adusa si daca ar fi vorba despre o singura notiune de cauzalitate, dar compartimentata la randul ei.)

    Esenta obiectiei ar fi ca nu poti formula teoria ta doar cu notiunea de cauzalitate fizica. Fie presupui o notiune mai larga de cauzalitate, care sa aiba un compartiment fizic, fie presupui doua notiuni de cauzalitate, ceea ce face compartimentarea contrastiva destul de triviala. In ambele cazuri, notiunile noi de cauzalitate vor trebui aparate de atacuri sceptice.

    Nu stiu in ce masura e o obiectie valabila si/sau utila, poate ceilalti care stiu mai multa metafizica decat mine iti vor fi mai de folos. (Eu nu am convingeri argumentate in problemele astea, dar sunt foarte tentat de fizicalism).

    Stefan Ionescu

    Noiembrie 28, 2005 at 2:26 pm

  2. Multumesc pentru obiectii. Cele mai multe dintre ele le discut in lucrare, dar nu toate in mod explicit. Ideea articolului este sa ofere o articulare mai sistematica a compatibilitatii dualismului cu idea de cauzare mentala. Articulari mai putin sistematice se resuma, de obicei, la a accepta incompletitudinea domeniului fizic, epifenomenalismul sau supradeterminarea.

    Argumentez ca daca intelegem corect dualismul, cu alte cuvinte ne punem in mod potrivit in pielea dualistului, atunci vom avea o teorie a evenimentelor si a relatiilor cauzale dintre ele, astfel incat distinctia ontologica dintre mental si fizic sa fie compatibila cu ideea de cauzare mentala.

    Elementele de baza ale dualismului cel mai plauzibil sunt, dupa parerea mea, relatia nomica de covariatie sincronica intre proprietatile mentale si cele fizice, nonreductibilitatea celor dintai la cele fizice si, in fine, doua intuitii: incarnarea fizica a mentalului si imbogatirea mentala a fizicului. Ele impreuna formeaza structura de baza a dulaismului de proprietati, cel mai acceptat in zilele noastre.

    Ca raspuns la ideea ta potrivit careia (4) si nu (3) este considerata ca fundamentala explicativ din perspectiva unei notiuni fizice de cauzalitate, as spune ca este intr-adevar asa, doar ca noi pornim de la ideea ca exista proprietati nonfizice la fel de fundamentale ca si cele fizice, si incercam sa compatibilizam aceasta idee cu cea de potenta cauzala nonfizica.

    Discut ideea posibilitatii (dar nu a necesitatii, si poate ai dreptate aici) de a avea notiuni diferite de cauzare in cele doua cazuri, (1) si (2). Mai exact, se face o distinctie de mult timp intre o notiune “oomphy” de cauzare, specifica fizicii, constand in transferul de energie, si o notiune de cauzare ca pura dependenta asimetrica, probabil contrafactuala. Unii dualisti argumenteaza pentru o teorie dualista a cauzarii mentale bazata tocmai pe aceasta idee. De exemplu, Paul Pietroski in Causing Actions accepta supradeterminarea, bazandu-se pe ideea ca avem de a face cu lanturi cauzale diferite ca natura in cele doua cazuri: mental-comportament si fizic-comportament. Cauzarea fizica este bazata pe ceea ce el numeste “MOVE: the Metaphysical Oomph View of Event-Causation”, unde ‘oomph’ este identificat cu transferul de energie, iar energia e inteleasa dupa modelul fizicii. Cauzarea mentala, pe de alta parte, este Strawsoniana, adica primitiva, neanalizabila prin notiuni fizice, prezenta experiential intotdeauna atunci cand incercam sa actionam.

    Ideea de contrastivitate noneliminativa specifica evenimentelor compartimentate ca relationate cauzal provine din faptul ca asum, cum se face in mod standard (Kim, Davidson) o cauzare evenimentiala si nu una intre proprietati. Proprietatile contribuie in mod diferit la modul in care evenimentele ale caror constituenti sunt cauzeaza alte evenimente. De aici nevoia de a avea o singura notiune larga si pe cat posibil neutra (din punct de vedere al esentei sau naturii cauzarii, de exemplu intre ‘oomph’ si dependenta) de cauzare (ai dreptate ca daca am avea doua tipuri de cauzalitate contrastivitatea ar fi triviala). Cel mai plauzibil cauzarea va implica doua elemente considerate fundamentale: legi ale naturii si dependenta contrafactuala. Ca atare, lucrez cu aceeasi relatie cauzala, bazata pe aceste cerinte generale, neutre si esentiale. Acest lucru face posibil sa pot afirma nu numai (1) si (2), dar si ca evenimentul c cauzeaza evenimentul e simpliciter.

    Acest lucru nu va duce la colapsul contrastivitatii ontologice intr-o contrastivitate lingvistica, a descrierilor, deoarece pornesc din start de la o viziune a dualistului de proprietati despre lume.

    Istvan Aranyosi

    Noiembrie 28, 2005 at 8:14 pm

  3. Desi e cam liniste pe aici de o vreme incoace, m-am gandit sa inserez linkul la lucrarea mai sus amintita; e o versiune de acu cca o saptamana (cu multumiri lui Stefan pentru comentarii):

    http://www.personal.ceu.hu/students/03/Istvan_Aranyosi/Exclusion.pdf

    Istvan Aranyosi

    Martie 6, 2006 at 11:42 am


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: