Calculemus!

Let us calculate.

Powered by HP

with 6 comments

Pe neaşteptate şi fără preaviz (cum altfel!), calculatorul meu s-a buşit. Ieri seară mergea lin (neaşteptat de lin, 3 mkv-uri consecutiv fără să se blocheze!), şi am adormit în timp ce Rosette tocmai răcnea la Aion, sau Satella răcnea la Chrono, ca de obicei.
Chiar te interesează ce prostii scriu eu aici?

După cum spuneam. Dimineaţă a refuzat cu îndărătnicie să pornească, chiar după ce i-am scos bateria (n-am vrut să umblu eu la memorie, am zis să caut un service). Chestii pe care le afli stând 3 ceasuri pe net:

  • HP Ungaria are pe site doar informaţii în maghiară;
  • HP n-au service in Budapesta;
  • HP au service doar în ţările multilateral dezvoltate;
  • e imposibil să găseşti specificaţiile calculatorului meu pe site-urile HP;

Chestii pe care afli mergând (pe jos, cum altfel; BKV-ul a făcut azi grevă) până la un service:

  • întâi se scoate bateria, se dă restart;
  • pe urmă se scot memoriile, pe rând, se dă restart;
  • dacă nici astea nu merg, înseamnă că e de la placa de bază;
  • asta ştiam şi eu;
  • la care placă de bază nu se poate umbla, pentru că service-urile din BP nu ţin plăci de bază pentru laptopuri HP pe stoc (că nu e voie, normal);
  • aşadar, pentru moment am un nou, negru şi foarte frumos HDD portabil de 160 Gb de pe care ascult Rammstein Mozart, în timp ce eu îngerii înalţă elaborate injurii anatomo-fiziologice cântare de slavă lui HP-ului Lui etc.

Partea nasoală e că fie (i) trag o fugă/trimit rabla până în Austria, fie (ii) încerc să cumpăr cumva un motherfuckingboard, dacă aflu cumva de care fel este fără să pornesc calculatorul şi fără să stric sigiliile.

Partea bună este că am făcut toate şmecheriile astea fără să cad pe undeva printr-un colţ, răpus de depresie, blestemându-mi soarta cea crudă şi nemiloasă, şi nici măcar nu m-am reapucat de fumat. Nice, huh?

Anunțuri

Written by Stefan Ionescu

Aprilie 7, 2008 la 3:39 pm

Publicat în Blah, Geekery, RO

6 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. 2 cookies.

    should I keep counting?

    George

    Aprilie 10, 2008 at 11:05 pm

  2. We’re both counting 😉

    Stefan Ionescu

    Aprilie 11, 2008 at 3:07 pm

  3. ciao…si mie mi s-a sticat placa de baza a HPului Pavilion si in RO nu e valabila garantia (eu l-am cumparat din PT), unde sa ma duc cu el? tu ce ai facut pana la urma?

    Anonymous

    August 22, 2008 at 7:30 am

  4. Eu l-am trimis in Italia, pana la urma, si mi-au schimbat placa de baza si bateria. In Budapesta am fost la ExpatTech (Ráday u. 32, IX ker.); sunt foarte draguti si s-au chinuit mult sa ma ajute, au luat legatura si cu HP Italia dar aia n-au acceptat sa trimita ei calculatorul. Tot ei mi-au mai spus ca HP Pavilion 6xxx si 9xxx au avut probleme asa de mari la MB, ca in State o inlocuiesc gratis si in afara garantiei (dv9xxx nici nu se mai fabrica, de altfel). O solutie pe care mi-au sugerat-o a fost sa cumpar de pe eBay o placa (dar sunt destul de greu de gasit).

    HP sunt mari nesimtiti, dar ce sa fac… momentan nu am bani sa-l schimb (si nici nu mai vreau sa iau altceva decat ThinkPad sau Dell). Sfatul meu e sa incerci sa-l repari si sa-l mariti repede (desi preturile au cazut ca naiba), sau sa-l pensionezi… Multa bafta!

    Stefan Ionescu

    August 22, 2008 at 7:41 am

  5. eu am HP Pavilion dv6000 si am vb cu cei de la HP romania si mi-au spus ca am garantie numai in austria, grecia, cehia si ungaria si sa vb cu ei poate o sa mi-l faca, nici un stiu ce sa fac, am dat aproape 1000euro pe el si in mai anul trecut X(, de stiam, ma lasam pagubasa, dar cei de acolo mi-au spus ca am garantie in toata europa, deci si in romania ca altfel il mai lua naiba.

    Anonymous

    August 22, 2008 at 9:03 am

  6. HP Ungaria nu fac service, din pacate. Mie mi-au spus sa merg in Austria 😦 Imi pare rau, dar nu stiu ce sa-ti mai recomand.

    HP Pav sunt niste mari tzepe; si al meu a costat aproape 1k, anul trecut prin iulie, si acum nu cred ca as lua pe el mai mult de 600.

    Stefan Ionescu

    August 22, 2008 at 4:09 pm


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: