Universităţi curatemurdare
Via Ad Astra aflu de raportul Coaliţiei pentru Universităţi Curate privind proiectul pilot de monitorizare a învăţământului superior românesc. Au fost evaluate cinci universităţi de stat din Bucureşti, Iaşi, Ploieşti şi Târgovişte. Ce-au găsit oamenii:
- lipsă de transparenţă;
- toleranţă crescută la plagiat;
- nepotism pe scară largă;
- şcoli doctorale fără profesori decenţi;
- incapacitatea de a atrage profesori cu reputaţie internaţională;
- blocarea accesului tinerilor la gradele didactice superioare;
- neimplicarea studenţilor în procesul decizional.
„Bine-bine”, vor spune unii, „dar Marile Universităţi Româneşti Cu Tradiţie Şi Reputaţie Internaţională nu au fost evaluate!”
Hai să fim serioşi… Crede cineva care a luat o diplomă în România că rezultatele vor fi substanţial diferite? La Cea Mai Bună Universitate din România, pe unde am pierdut trei sferturi de deceniu, eu aş bifa toate punctele, şi cu asupra de măsura…
[Vezi ştirea la Societatea Academică Română şi raportul Coaliţiei aici (.pdf)]
[Vezi şi ce alte păreri mai am eu despre universităţile româneşti.]
Calculemus! 
„Toleranta crescuta la plagiat”? Asta mi-a crescut tensiunea. Ce mama lor, cind le arati un plagiat, cu textul lui X si apoi textul de unde a copiat, in engleza, germana, franceza si totul e clar ca buna ziua, dar ei spun ca nu e plagiat – asta inseamna „toleranta crescuta”? Ce frumos suna! Eu zic ca e o politica, un plan de actiune, o platforma-program. De cite ori nu am auzit profesori spunindu-le studentilor PhD sa-si scrie cumva teza, ca nu conteaza, oricum iau doc-ul????!!! Si de ce, daca ar exista profi corecti in universitatile romanesti, acesti corecti nu reactioneaza?
Si as vrea sa stiu si eu de ce rezultatul acestei cercetari si ale celor viitoare nu poate avea un final mai practic – vreun act legislativ, sau vreun bin Laden care sa ne salveze de toti academicienii astia deodata – sau ceva, acolo, orice…
andruska
mai 23, 2008 at 8:34 am
Andrei, am lăsat sintagma aşa cum era în ştire intenţionat… şi mie mi se pare o platforma-program mai curând decât o simplă „tară”, cum scriu cei de la SAR.
Acum, am înţeles că ăsta a fost doar un pilot, probabil vor face evaluări pe mai multe universităţi în viitor; chestia e că vine din partea societăţii civile, cum s-ar zice, şi mă gândesc cumva că rectozaurii vor face presiuni pentru blocarea actelor normative sugerate de astfel de cercetări.
Chestia care mă exasperează pe mine (şi probabil pe tine şi pe mulţi alţii) e că e nevoie de tactici de astea, de evaluări costisitoare, de sugestii normative şi de jocuri de culise pentru a se instaura normalitatea care lipseşte din universităţile româneşti într-un mod care sare în ochi tuturor celor care au cât de cât contact cu mediul, de la studenţi până la administratori de cămine. Şi că anormalitatea asta a îmbolnăvit pe toată lumea, de vreme ce nimeni din interiorul sistemului nu face nimic.
Stefan Ionescu
mai 23, 2008 at 1:58 pm
Asta imi aminteste de un titlu din The Onion de acum ceva ani. Another poll to find out really obvious things – sau cam asa ceva.
Se vor gasi cai formale de ocolit orice lege atat timp cat oamenii stiuti raman pe pozitii. Oameni cu multa putere au enorm de pierdut daca se schimba macazul – cei care nu sunt prosti stiu insa ca nu mai merge multa vreme asa. Insa ei ies la pensie si isi fac mai departe plinul.
Andrei, esti nedrept cu cei corecti – pentru ca sunt oameni din astia. Cand ai f putin de pierdut, poti sa-ti bagi demisia, ca sa zic asa. Eu am fost in situatia asta. Dar uneori se dezvolta asemenea complicitati, incat oameni bine intentionati, dar naivi, se trezesc ingropati. Oricum, o postura de decizie intr-o universitate romaneasca poate fi ceva extrem de frustrant. Tu ai risca sa ramai fara slujba de dragul unui principiu? Sau ai incerca sa schimbi lucrurile din ‘interior’? Eu n-am un raspuns. Mi-a fost usor sa merg pe prima varianta pt ca n-am familie, rate, planuri marete etc.
In FCRP lucrurile sunt amestecate, dar e o exceptie. E un loc unde au fost promovati multi tineri – poti sa vezi pe site; unii sunt buni. Chiar si asa problemele sunt imense, iar lipsa de viziune innebunitoare.
George
mai 23, 2008 at 3:59 pm
Ai dreptate, George. Am exagerat nitel si recunosc. Sint oameni corecti care nu au curaj sa zica ceva pentru ca au mult de pierdut.
Pe de alta parte: nu stiu daca, traind in comunism, as fi fost un pilon al sistemului sau un dizident. Nu stiu daca, fiind astazi intr-o functie de conducere, as accepta o mita de cinci sute de mii de euro sau nu. sint intrebari la care as dori sa dau raspunsul corect – dar nu pot, din bun simt.
Dar, da: am riscat primirea unui post la universitate tocmai scriind in presa despre un sef de catedra de la filosofie, de la Iasi, care a plagiat capitole intregi, cuvint cu cuvint. De atunci usile universitatii din Iasi imi sint inchise. Ai sa imi spui ca nu aveam familie, rate etc. – si mi-a fost mai usor. Poate. Dar aveam si eu planuri de viitor, si mi le-am inchis de unul singur.
Nu stiu daca azi, pus in aceeasi situatie, as mai face la fel. Probabil ca nu. Nebunii sint frumosi, dar tot timpul iau suturi in fund, si la un moment dat te trezesti ca ai o virsta si nu ai nimic. De ce crezi ca ma aflu acum aici?
Da, ii inteleg pe cei care tac. Poate as face si eu la fel acum, dar a fost un moment in care am facut altfel. Nu ma laud cu asta, dar ma bucur ca am facut-o atunci. Da, George, de dragul unui principiu (pe atunci mai credeam in chestiile astea).
Dar tocmai de aceea cred ca nu ai dreptate cind spui ca situatia actuala din universitati „nu mai poate dura mult”. Profii ticalosi isi aduc pe linga ei tineri la fel de ticalosi (iarasi generalizez, dar nu universalizez, nu spun ca toti sint asa). Despre situatia din Iasi in aceasta privinta, intreaba-l pe Stefan, iti poate spune la fel de bine ca mine.
E nevoie de citeva generatii pina se schimba ceva. E trist. Dar poate ca sint eu prea pesimist. Bine ar fi sa gresesc.
andruska
mai 23, 2008 at 8:01 pm
Ei, acu’ ştiţi cum se spune, „până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii”… Mi-aduc aminte de oameni corecţi care au avut curajul să vorbească când Andrei era implicat în scandalul acela de plagiat—să ia apărarea acuzatului, adică (ce e drept, la o discuţie pe holuri, şi mai mult împotriva modului în care era discutată afacerea decât împotriva acuzelor propriu-zise).
Pe de altă parte, nu prea ştiu ce ai riscat cu adevărat, Andrei… aveai promisiuni cumva? 🙂
Stefan Ionescu
mai 24, 2008 at 1:29 pm
Andrei, dar eu nu sugeram ca nu merita sa risti pentru un principiu. Si nici nu sugeram ca tu nu ai face asta.
Nu scuz complicitatea, daca asta s-a inteles. Sunt satul de ea – si de asta sunt si eu aici. Nu are rost sa facem parada. Poate tie ti s-au inchis portile, mie mi s-au explicat niste lucruri de curand – passons.
Sunt oameni care au mult mai mult de pierdut si care dupa zeci de ani de munca cinstita nu au nici exercitiul, nici forta de a rezista. Poate vor sa fie lasati cu cartile lor, poate le e prea scarba, poate sunt satui de zgomot.
Se poate spune ca si ei profita oarecum de sistem – daca a coabita este a profita. Dar intre ei si cei care se imbogatesc din prostitutie intelectuala si hotie la drumul mare e o diferenta pe care nu trebuie sa o scapam din vedere.
Eu pe oamenii astia – o minoritate, desigur – nu-i condamn si nu-i aplaud. Sunt profi, nu eroi. Un soi de intransigenta morala extrem de costisitoare nu poate fi o obligatie.
George
mai 24, 2008 at 2:05 pm
@ Stefan: evident ca nu aveam promisiuni clare – stii cumva sa se faca asemenea promisiuni la Cuza? Dar aluzii si promisiuni de diverse genuri – o, da, si imi e ciuda ca am fost naiv… La un moment dat chiar musiu jean imi spunea ca mi-am taiat singur craca si mi-am stricat cariera. Cu subinteles, nimic clar, ca intotdeauna. Tot de atunci, un anumit prof de la ID pe care il stii ma ocoleste – si cu toate ca imi facea initial anumite apropo-uri, la urma i-a ajutat pe altii… Dar bine ca i-a ajutat pe aia (intimplator chiar merita, desi nu sint analitici).
Desigur, dupa aceste apropouri, conform retetei, mingea era in terenul meu: trebuia sa pup, si abia apoi veneau chestiile concrete. Nui am facut-o, mirosea prea tare.
Pe de alta parte, intr-adevar, ai observat corect: ceea ce m-a durut pe mine atunci a fost faptul ca nici macar lectorii si asistentii care imi erau prieteni si care ma felicitau pe ascuns de mi-a venit scirba, pe fata nu spuneau nimic si asteptau rizind in barba sa vada ce se intimpla…
Acela a fost un moment bun in care se putea face ceva cu adevarat. A venit dupa scandalul cu plagiatul profului de istoria religiilor (plagiase dintr-o carte din 1960, „Calauza ateistului”, imagineaza-ti culmea ironiei!), si a fost urmat de scandalul cu plagiatul altuia cu sociologia. Toate in acelasi ziar, de spunea redactorul sef ca si daca descoperim ceva sigur de flower-power nu mai publica nimic, sa nu se creada in urbe ca avem ceva cu facultatea de filosofie in particular. Atunci era momentul. Era nevoie de inca doua-trei voci din sistem, fie si asistenti. Fie si dintre cei care nu aveau familie, ori nu (mai) aveau ce sa piarda. Dar nu s-a putut, asta e.
Pariu ca Nicolae va fi in viitor decan? Pe o lada de bere!
andruska
mai 24, 2008 at 3:06 pm
Ah, la capitolul „promisiuni” am uitat sa mentionez pe acei buni amici ai nostri, draga Stefan, care au facut ei planurile din timp: Horia acolo, Cristi acolo, Andrei acolo… Mi-au zis ca e bine sa merg pe etica, intrucit nu e nimeni in zona si singura profa pe asa ceva va avea nevoie de un prep sau asist., iar atunci totul se aranjeaza.
Daca nu stii despre discutiile astea, o sa iti povestesc la o bere.
andruska
mai 24, 2008 at 3:10 pm
Da, ştiu cum se face la UAIC… parcă-s amantlâcuri, nu relaţii profesionale. Numai aluzii şi seducţie şi bătăi din gene şi suspine şi priviri lăcrimoase şi toată lumea se îmbujorează dacă întrebi ceva făţiş, de parcă ai vorbi de sex în biserică.
Da, m-am amuzat când mi-a povestit H. cum împărţeau G. & C. posturi prin facultate, pe vremea când erau nişte amărâţi de asistenţi 🙂 Dar, la urma urmei, tu dintotdeauna ai fost cu etica, cu animalele, nu? =))
Iar pariul cu Herr Nikolaus mi se pare neinteresant… chiar te doare cine ajunge decan acolo? (bag de seamă că încă mai speri, nţ-nţ-nţ, bietul Andrei, sedusă & abandonată…)
Hai mai bine la o bere, să-ţi îneci amarul, TERV, 8.30.
Stefan Ionescu
mai 24, 2008 at 3:31 pm