Calculemus!

Let us calculate.

Criticii spun lucruri trăsnite

leave a comment »

Lucian Popescu i-a luat săptămâna trecută un interviu lui Nicolae Manolescu pentru Hotnews.ro. Între Raportul Tismăneanu şi romanul erotic românesc, L.P. strecoară o întrebare despre cazul Antohi/Corbea.Iată ce spune criticul:

Aici este o problema dubla. E adevarat, erau copii cand au facut povestea aceea, aveau 18 ani. Este foarte neplacut si grav, intr-un fel, pentru ca ei sunt mai tineri decat mine, stiu bine in ce epoca s-a intamplat povestea aceea. Nu ma pot pronunta cu privire la cedarile, compromisurile, angajamentele care au fost semnate pana la jumatatea anilor ’60. Pana atunci, daca nu-ti placea stilul unui prozator oficial, faceai puscarie 6-7 ani. Era altceva. Dupa aprilie ’64, dupa despartirea de sovietici, a colabora cu Securitatea, a semna angajamente era o chestiune de optiune personala. Nu exista nici un santaj atat de puternic, daca erai un om corect, care sa te poata obliga sa colaborezi cu Securitatea. Aveai, in schimb, avantaje. Studentii nostri de la Facultatea de Filologie erau recrutati pentru ca stiau limbi straine – si erau recrutati doar cei mai buni la carte. Recrutarea se facea in anumite conditii. La Facultatea de Filologie erau mai mult fete si li se spunea: „Vrei sa te duci la tara? Lucreaza la noi, traduci, nu faci alte lucruri, doar traduci, iti dam casa in Bucuresti, nu te mai duci la tara, unde ai fi la dispozitia unui primar betiv.” Era vorba de o optiune a fiecaruia.

A doua problema cu Antohi este problema cu doctoratul. El e, fara nici o indoiala, un om de valoare. Eu sunt presedintele Consiliului pentru acordarea titlurilor universitare. Cazul lui a trecut prin acest consiliu, dar lui personal n-ai ce sa-i faci, problema lui era o problema penala, fals si uz de fals – era vorba in primul rand de cei ce si-au luat cu el doctoratul. Aceste doctorate trebuiau anulate. Dar nu puteai sa-i pedepsesti pe acesti copii, care nu aveau nici o vina. Apoi, Antohi este un om de mare valoare, el a condus foarte bine tezele de doctorat. Cu atat mai mult nu puteai sa-i pedepsesti. Ce urma sa faca Sorin Antohi? Foarte simplu, sa-si faca o teza de doctorat. La valoarea lui, ii lua o luna de zile. In loc de asta, s-a dus acum la Berlin, iarasi acordandu-si un titlu pe care nu-l are, presedinte al unei institutii pe care au cautat-o nemtii si n-au gasit-o.

Acum eu chiar nu mai inteleg. Daca ar fi fost vorba de un alt om as fi spus ca e vorba de impostura. Dar el putea sa-si faca trei doctorate intr-un an de zile. Chiar nu inteleg.

Nununu, domnule critic, eu chiar nu înţeleg indulgenţa re: aventura cu Secu; la urma urmei, întrebarea asta pică taman după ce se discutase valoarea epocală a Raportului Tismăneanu şi modul absolut magnific în care acesta a condamnat comunismul drept nelegitim, nu doar criminal: „Legitimitatea este o chestiune cu bataie mai lunga. De pilda, nelegitimitatea ne face sa-i putem trage la raspundere nu doar pe cei ce au dat ordinele, ci si pe cei ce le-au executat.” Adicătele, despre „opţiunile personale” ale amicilor nu ne putem pronunţa, deşi le putem condamna en bloc, nu? Dar nu despre asta voiam să scriu.

De fapt, eu chiar nu înţeleg de ce doctoratul e aşa o bagatelă în Ţara Românească. Nicolae Manolescu susţine că Antohi ar putea scrie o teză de doctorat „într-o lună de zile”, şi păreri similare le-am mai auzit invocate şi cu alte prilejuri, despre alţi intelectuali de elită ai patriei (întâmplător, umanişti cu toţii). Să fie o simplă exagerare? Nu ştiu, la urma urmei, 60000 de cuvinte în 30 de zile înseamnă 2000 pe zi—cam 6 pagini la un rând; nu e mult, „la valoarea lui” Antohi.

Nu, doctoratul nu e o condiţie nici necesară, nici suficientă pentru calitatea intelectuală a cuiva; István a scris deja despre asta.[1] Dar este o condiţie pentru funcţionarea corectă a unui sistem: cine termină un doctorat arată că poate respecta o anumită disciplină instituţională (trece o serie de examene, redactează la timp o lucrare, susţine prezentări şi eventual îşi publică cercetările). Un doctorat este un semn nu atât al calităţii intelectuale (pentru asta există publicaţiile în sistemul peer review, indici de citare, factori de impact şi aşa mai departe), cât al îmbrăţişării unui ethos al comunităţii academice, bazat pe disciplină de cercetare, onestitate şi obiectivitate (sau respectarea intersubiectivităţii). În schimbul cedării unor libertăţi (de a cerceta ce vrei, când vrei, în ce ritm vrei), sistemul oferă acces la laboratoare, biblioteci, fonduri pentru deplasări—iarăşi, condiţii necesare, dar nu şi suficiente pentru o cercetare de calitate în ziua de azi.

Acum, în sistemele academice care chiar funcţionează, un doctorat e greu. Nu toţi cei care sunt admişi reuşesc să termine, din varii motive. În Franţa şi Marea Britanie, de pildă, doctoranzii trebuie să termine teza în trei ani de zile (ca şi în .ro post-Bologna); or, pentru o teză de filosofie de 60000 de cuvinte, trei ani sunt cam puţini, cam minimul necesar, mai ales dacă trebuie să mai treci şi cursuri doctorale, eventual mai ai de ţinut şi ore. (În Statele Unite doctoratele durează între 6-7 ani în medie, o durată rezonabilă pentru mai toată lumea.) Dar un doctorat nu într-o lună, ci într-un an, să spunem, e ceva cu totul excepţional. Sorin Antohi a fost admis la doctorat în 1990, şi-a susţinut examenele şi referatele de rigoare, dar nu a terminat de redactat teza până în 2000, când a fost exmatriculat. În timpul ăsta a publicat 3 cărţi (Utopica, 1991; Civitas imaginalis, 1994; Exerciţiul distanţei, 1997). De ce nu a prezentat pe niciuna dintre ele drept teză? Nu ştiu. De ce nu a scris o teză? Nu ştiu nici asta. Nu vreau nici eu să comentez asupra valorii cercetărilor sale. Dar în ce priveşte adoptarea ethos-ului de care vorbeam mai sus, cred că Antohi e deficitar.

De câţiva ani, chipurile, ne chinuim să racordăm învăţământul românesc la cel european, sa-l facem eficient şi competitiv, că doar suntem membri în Uniunea Europeană, „knowledge society”. Ca treapta cea mai de sus, doctoratul ar trebui să fie să fie şi cea mai serioasă, şi cu toţii ştim că nu e: de asta se agită cei de la Ad Astra şi alte asociaţii similare, iar Prezidentul însuşi a înfierat tonomatele de doctorate. Însă elita noastră intelectuală (compusă din literaţi şi istorici) are alte păreri despre standarde şi criterii. Vedeţi şi ce scria Andrei Cornea acum câţiva ani în 22 despre standardele universitare, în general. Oameni ca Antohi sau Patapievici cred ca e OK să nu-ţi dai doctoratul, dar să beneficiezi de tot ce-ţi poate oferi sistemul universitar. Oameni ca Manolescu sau Cornea cred că e OK aşa. Când preşedintele Consiliului pentru acordarea titlurilor universitare crede că doctoratele sunt o nimica toată, de ce să ne mai mirăm că T. Stănciulescu a scos 4 doctori doar în luna iulie 2008? Păi cum, la valoarea lui… iar acei copii nu au nici o vină…


[1] Deşi ar merita poate să adaug că lipsa doctoratului este destul de frecventă la absolvenţii universităţilor de mare prestigiu, precum Oxford (unde a terminat Derek Parfit) sau Harvard (unde a terminat Saul Kripke). La Harvard există „Harvard Society of Fellows„, o grupare atât de elitistă, că posesia unui titlu doctoral nu a contat multă vreme nici pentru admiterea ca fellow, nici pentru angajarea unui fost fellow. Acesta este cazul lui Kripke, şi a fost cazul lui Burton Dreben, între alţii. Deşi nu ştiu să fi existat un aranjament similar la Oxford, pe langa Parfit, P.F. Strawson sau John McDowell sunt alţi filosofi foarte cunoscuţi, absolvenţi la Oxford, şi care nu au doctorat. În ultimii ani, totuşi, filosofii fără doctorat au devenit o raritate.

Anunțuri

Written by Stefan Ionescu

August 24, 2008 la 6:20 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: