Calculemus!

Let us calculate.

Useless Philosophical Puzzles (1)

with 10 comments

For your own entertainment and fun at department parties, I present you this

Puzzle: Give an example of contradictory properties.

Rulez

  • Contradictory, not contrary or subcontrary.
  • Pairs obtained with the use of negation (e.g. Φ and a-/not-/un-/in-Φ) are not acceptable. I.e., go for contradictory properties expressed by positive predicates.
  • Controversial pairs (including vague distinctions, or distinctions challenged by various systems of thought, y compris religious) are not acceptable.
  • Examples in English or Romanian will be considered.

The lucky winner will be honored at the top of the sidebar for a month.

Anunțuri

Written by Stefan Ionescu

Septembrie 21, 2008 la 2:52 pm

Publicat în Blah, EN, Fun, Logic and Language

10 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Dragut puzzle. Eu am trei exemple. 🙂 Primul ar fi normal si patologic (in utilizarea medicala a termenilor). Apoi ar mai fi flexibil si rigid. Si un ultim exemplu, viu si mort, desi cred ca aceste doua proprietati ar putea fi si contrare(daca ne referim, de exemplu, la materia nevie).

    Elena

    Septembrie 21, 2008 at 7:55 pm

  2. Elena, nice try! But.

    (1) Viu şi mort nu sunt nici exclusive (e.g., zombies, undead, moroi etc), nici exhaustive pe domeniul universal din cauza motivului tău. Pentru că altfel ar fi prea greu, aici se acceptă restricţii ale domeniului de discurs. Pietrele şi cuarcii, aşadar, nu sunt în domeniul distincţiei. Nu se acceptă, dar nu pentru motivul tău 🙂

    (2) Normal şi patologic sunt subcontrare/ distincţia e vagă: există cazuri pe care nu le putem clasifica necontroversat drept una sau alta. De asta diagnoza e aşa de dificilă în psihiatrie, bunăoară.

    (3) La ce rigiditate te referi? Psihologică? Fizică? Noţiunea fizică e o funcţie de geometria corpului (care determină noţiunea opusă de flexibilitate) şi de materialul de construcţie (care determină opusul elasticitate). În plus, e o chestiune de grad. De exemplu, un fir de cauciuc de 0,5 mm lungime si 0,2 mm grosime e rigid: e nevoie de o forţă mare ca să-l deformeze. Dar un fir de cauciuc de 5 cm lungime şi 0.2 mm grosime nu e rigid (e şi flexibil, şi elastic).

    Continuăm?

    Stefan Ionescu

    Septembrie 22, 2008 at 2:13 pm

  3. Poate urmatoarele?

    (intr-un cadru Meinongian) existent/subzistent
    abstract/concret
    unic/multiplu
    par/impar

    Istvan Aranyosi

    Septembrie 22, 2008 at 3:36 pm

  4. Flexibil/rigid spuneam in sens fizic, nu ma gandisem la grade.
    Mai incerc cateva: convex/concav si natural/sintetic. Si, de ce nu, adevarat/fals, in cadrul unei logici bivalente.

    Elena

    Septembrie 22, 2008 at 6:24 pm

  5. OK, înainte să comentez exemplele voastre. Am dat peste prostia asta acum câteva zile când căutam exemple pentru prezentarea (de 2 lei) pe care am făcut-o sâmbătă. Intenţia mea era să găsesc un exemplu care să fie convingător pentru omul de pe stradă, dar fără să-l păcălesc cu şmecherii filosofice. Ştiam că Hanoch o să fie în audienţă, şi el e foarte rapid la faze din astea; l-am văzut de prea multe ori deja respingând o distincţie prin contraexemple.

    Când am vorbit cu George, am adăugat şi că vreau să nu fie o distincţie filosofică, sau în alt sens foarte abstractă; de preferat să exprime proprietăţi "naturale" (nu în sens tehnic "naturale", ci intuitiv "naturale", la care să se poată gândi un om cu o cultură medie). Am uitat sa o trec acolo, şi nu o să schimb regulile din mers.

    Apoi, a treia regulă nu am pus-o ca să am eu o portiţă de scăpare şi să pot ataca orice exemplu propus (Horia, de pildă, a crezut că e o şmecherie. Nu e.) Pur şi simplu m-am gândit la situaţia profesorului de filosofie care trebuie să dea exemple la un curs introductiv. O ilustrare a dificultăţii am primit-o accidental ieri, când am intrat la cursul de metafizică de la master al lui Ferenc Huoranszki, care încerca să dea exemple de particulari, şi vedeam şi imboldurile studenţilor de a-i respinge exemplele, şi eforturile lui de a se stăpâni să spună, pentru fiecare exemplu pe care îl dădea, câtă opoziţie există în filosofie. Oricum, dacă mai aveţi chef, continuăm, eventual îmi atacaţi evaluările 🙂 Dacă nu mai aveţi chef, trecem la problema lui István.

    Stefan Ionescu

    Septembrie 23, 2008 at 5:43 pm

  6. Şi comentariile. Repet, astea sunt reacţiile mele; mă aştept să greşesc pe undeva (sau măcar să discutăm).

    (1) existenţă/subzistenţă: al doilea termen al distincţiei e compus cu prefixul "sub-", care mi se pare că introduce o opoziţie. Apoi, nu ştiu dacă distincţia este exhaustivă. Nu cumva are şi un al treilea termen, "non-existenţă"? Teoriile astea nu acceptă mulţimi vide, de exemplu? "Non-existenţa" ar fi funcţia cea mai generală care trimite variabilele în mulţimea vidă. (E drept că am spus că accept restricţii ale domeniului de discurs, dar speram în restricţii mai puţin motivate de teorie. Mulţi oameni încă resping ideea că existenţa este o proprietate de ordinul 1.)

    (2) abstract/concret are instanţe controversate. Chiar Huó dădea ieri un exemplu: regiunile spaţio-temporale. Pentru unii sunt abstracte, dar pentru alţii (e.g. Quine) sunt concrete. Tot de la Huó: evenimentele.

    (3) unu/multiplu: e o distincţie cu domeniu universal, nu? în cazul ăsta, cred că e contrarie: zero nu e nici unu, nici multiplu.

    (4) par/impar: a fost unul din primele exemple pe care le-am găsit cu George (nu mai ştiu cine l-a dat), şi l-am respins pentru următorul motiv: chiar dacă restrângem domeniul la numere întregi, cred că se poate argumenta că e contrarie. De ce: faptul că zero împărţit la orice număr dă tot 0 e o stipulare convenţională, care uşurează introducerea sa între numerele întregi; nu e un fapt ce ţine de cantităţile în care 0 poate fi descompus. Dar.

    Asta presupune că numerele există independent de mulţimi. Dacă există mulţimi, şi numerele sunt reductibile la mulţimi (sunt cardinalii mulţimilor), atunci 0 este par, pentru ca e cardinalul mulţimii vide, care poate fi împărţită în două submulţimi de cardinalităţi egale, la fel ca orice altă mulţime de cardinalitate pară. So, dacă eşti un platonist care acceptă mulţimi, 0 este par, iar distincţia este contradictorie. W00t!

    Dacă eşti nominalist, atunci consideraţiile astea nu contează, pentru că aceleaşi convenţii care introduc 0 între întregi, determină paritatea sa (i.e., e o consecinţă a regulilor pentru adunare/scădere, înmulţire/împărţire şi exponenţiere).

    Stefan Ionescu

    Septembrie 23, 2008 at 6:31 pm

  7. Ok, Elena acum.

    (1) convex/concav: este contrarie. exemple: planul (o foaie de hârtie); funcţiile liniare.

    (2) natural/sintetic: elementele chimice ca neptuniu şi poloniu sunt naturale sau sintetice? nu se găsesc în mod natural decât în cantităţi infime, pentru că sunt foarte instabile (se găsesc doar în depozitele f bogate de uraniu, şi se presupune că au apărut prin dezintegrarea uraniului). Au fost descoperite în laborator, ca toate elementele mai grele decât uraniul.

    (3) adevarat/fals: pică prin regula controversei. Faptul ca o logica e bivalentă sau nu nu determină domeniul de aplicabilitate al distincţiei. Distincţia e introdusă pentru mulţimea propoziţiilor declarative; discuţiile despre bivalenţa logicii (sau lipsa acesteia) se poartă pe acelaşi domeniu. E.g., „Actualul rege al Franţei este chel” este fals sau într-un gol de valorizare, în funcţie de logica aleasă.

    So: deocamdata şi după mine, par/impar e cel mai bun exemplu.

    Stefan Ionescu

    Septembrie 23, 2008 at 7:07 pm

  8. Ok, one last try. 🙂
    Ca proprietăţi strict gramaticale: comun/propriu, singular/plural şi cred că ar mai fi şi altele de acelaşi fel.
    Mă mai gândeam la necesar/contingent, real/fictiv, general/particular, activ/pasiv şi obligatoriu/facultativ, deşi cel puţin unele ar putea fi considerate vagi.

    Elena

    Septembrie 24, 2008 at 11:17 am

  9. (1) comun/propriu as in substantiv comun/propriu? trecând peste Kripke/Putnam şi termenii pentru genuri naturale, antonomaza permite folosirea substantivelor comune pe post de proprii şi invers ("un Cassanova", "Stagiritul").

    (2) singular/plural: nu e nici contrar, nici subcontrar; sunt substantive defective şi de singular ("zori" [de ziuă]), şi de plural ("oxigen").

    Nu prea cred că sunt exemple bune printre distincţiile gramaticale (din gramatica de şcoală), dar s-ar putea să mă înşel.

    (3) necesar/contingent (= p & ◊~p) sunt contradictorii în teoria clasică (as in Aristotel—Evul Mediu) a modalităţilor; vezi pătratul opoziţiilor modale, de pildă. În semantica lumilor posibile, necesarul şi contingentul nu sunt exhaustive, pentru că pot fi exprimate o sumedenie de posibilităţi neactualizate.

    Nu mai ştiu unde am citit odată despre chestia asta, că modalitatea "necesar" nu are o contradictorie exprimată printr-un termen propriu în limbajele naturale (poate-mi aduc aminte).

    (4) obligatoriu/facultativ: nu e exhaustivă (există acţiuni interzise; interzisul e a treia modalitate primitivă în logicile deontice)

    (5) activ/pasiv: cred că e vagă; în orice caz, cred că nu spunem că ceva e pasiv dacă nu e posibil să fie activ, nu? (pietrele?)

    Pentru celelalte 2 exemple vreau sa ma mai gandesc putin.

    Stefan Ionescu

    Septembrie 24, 2008 at 5:05 pm

  10. Şi ultimele două propuneri ale Elenei.

    (1) real/fictiv: cred că nu e nici contrară, nici subcontrară. Cred că sunt cazuri de personaje etc. deopotrivă reale şi ficţionale (sau care au atribute reale şi ficţionale), ca Moise, Ştefan cel Mare etc., şi cazuri de (non-)entităţi pe care nu prea le putem clasa nicăieri (rădăcina pătrată a lui -1, cercul pătrat). Nu îmi e clar defel pe ce dimensiune anume trasăm opoziţia dintre realitate şi ficţiune (probabil sunt mai multe criterii, sau poate chiar un număr diferit de criterii pentru a clasa ceva drept real sau fictiv).

    (2) general/particular: e o distincţie foarte complicată, şi nu sunt sigur că o înţeleg (cu cât mă gândesc mai mult, cu atât mi se pare mai neclară 🙂 ). Care e criteriul distincţiei? Particular e ce poate fi subiect logic, general, ce poate fi predicat logic? Atunci "om" e general în "Socrate este om" şi particular în "Omul este un animal raţional", deşi nu pare a fi nici o echivocaţie. (Deci distincţia nu e contrară).

    O fi criteriul lui Quine, referinţă singulară versus referinţă divizată? Avem termenii de masă ("apă") care au ocurenţe de ambele feluri, e.g. "Apa acoperă trei sferturi din suprafaţa globului" (se referă la un individual "împrăştiat") şi "În pahar e apă" (se referă la un volum delimitat al substanţei).

    Cam astea ar fi răspunsurile mele. Dacă nu mai aveţi obiecţii, propuneri, exemple etc., deocamdată exemplul lui István cu par şi impar mi se pare cel mai bun.

    Stefan Ionescu

    Septembrie 28, 2008 at 2:18 pm


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: