Calculemus!

Let us calculate.

Arheologie ateistă II

with 3 comments

DSC08425

Ce urmează nu e ce am promis (încă) – am preferat puţină diversitate. În 1981, Editura Politică publica Secta Sinucigaşă. Secretele Sectei „Templul Popoarelor” şi ale masacrului din Guyana, de Marshall Kilduff şi Ron Javers. Cartea a apărut în original în 1978 şi a fost tradusă de Felicia Antip, care semnează şi postfaţa. Petru Berar adaugă un studiu introductiv consistent – 40 de pagini din totalul de 200. Acest studiu mă interesează în special şi mă voi întoarce la el în câteva rânduri.

Volumul este rezultatul unei anchete jurnalistice privind activitatea grupării religioase conduse de pastorul Jim Jones, activitate care a „culminat” cu o serie de asasinate şi cu sinuciderea colectivă a circa 1000 de persoane aflate în colonia sectei din jungla guyaneză. Cazul, proaspăt la momentul publicării cărţii, este deja unul clasic, nelipsit din vitrina horror a lucrărilor despre manipulare. Puteţi afla uşor amănuntele, dacă nu le cunoaşteţi deja, aşa că nu insist.

Prefaţa lui Berar, „Noi ipostaze ale sectarismului religios”, îmi pare un text interesant de sociologia religiei, dacă ţinem seama de contextul publicării. Doar în câteva locuri e foarte vizibilă ortodoxia vremii, de exemplu în catalogarea unor critici religioase ale comunismului drept reacţionare. Poate o imagine clară dă bibliografia (deşi nu ştiu cât de corect folosită): 11 lucrări în franceză , 4 în engleză, 2 în română (Tofler – Şocul Viitorului şi Marx, Engels, Lenin – Despre religie). Berar a avut probabil acces la literatură pentru că era profesor la Ştefan Gheorghiu, unde ajungeau inclusiv cărţile interzise din Vest (cineva care a lucrat acolo îmi spunea că erau recenzate, la secret, pentru şefi, pentru a regla barajul artileriei de partid).

Cazul Templului Popoarelor este doar un pretext pentru a schiţa un portret sociologic al sectelor religioase. Ni se spune câte ceva despre originile moderne ale acestora în Reformă, cât şi despre caracterul protestatar inerent în astfel de mişcări, trăsătură care le apropie de aspiraţiile stângii seculare. Berar încearcă să lămurească distincţia între biserică şi sectă insistând pe instituţionalizare şi relaţia cu normele sociale şi puterea politică. Distincţia e mobilă şi vagă – cultele neoprotestante (baptist, adventist, penticostal), ni se spune, şi-au pierdut caracterul sectant şi sunt mai degrabă biserici, mai ales în SUA. Volatilitatea pare a caracteriza sectele, atât la nivel ideatic, unde disputele doctrinare sunt respinse sau trivializate, cât şi la nivelul apartenenţei, unde migraţiile sunt comune. Rolul lor de absorţie a eşecului unor societăţi, sugerează Berar, e el însuşi o formă de patologie. Subscriu, cu o serie de rezerve. Înainte de a le menţiona, preiau două citate, primul din Alain Woodrow, al doilea din Bryan Wilson, ca ilustrare a celor de mai sus:

„Sub ochii noştri apare un nou tip de om religios… care dispreţuieşte discursurile abstracte şi posedă o cunoaştere mai mult vizuală şi senzorială decât abstractă şi discursivă.”
„Atractivitatea lor [a noilor mişcări religioase – P.B.] sugerează faptul că mulţi oameni şi-au pierdut orice încredere în sistemele externe de cunoştinţe, fie că este vorba de ştiinţă, teoria politică, ideologie sau religie. Sectele sugerează că te poţi salva pe tine însuţi; nimic şi nimeni altul nu poate să te salveze. Ele sunt, în acest sens, mişcări profund anticulturale; nu numai că ele se opun culturii existente, dar se opun în mod fundamental oricărei culturi.”

Textul lui Berar nu este inocent. Berar a fost, se pare, „sef al catedrei de Filosofia Religiei si instructor superior al brigazilor de propaganda ateista ale CC al PCR”. Şi, desigur, nu e o întâmplare că o astfel de lucrare, care pune un tip de religiozitate într-o lumină nefavorabilă, apare în România anilor ’80, la Editura Politică. Contexul – cenzura, simplu spus – erodează forţa celor spuse. În postfaţa Feliciei Antip, am găsit un fragment pe care nu-l pot citi decât ironic:

Sistemul de distrugere a personalităţii umane prin umilire, aservire, dezagregarea familiilor, sfărâmarea legăturilor afective şi înlocuirea lor prin adularea exclusivă a liderului, contrastul dintre viaţa de mizerie a membrilor comunităţii şi opulenţa în care trăia „profetul”, dintre ascetismul impus lor şi desfrâul lui neronian, perfecta regie a spectacolului trucat prezentat publicului, toate acestea trimit cu gândul la fascism.

Ba foarte bine şi la România comunistă.

Dacă lăsăm motivele „de partid şi de stat” de-o parte, nu cred că iluminatul genului de spiritualitate care, în derapaj extrem, poate ajunge la masacre à la Jim Jones, trebuie să-şi schimbe nuanţa. Bullshit is bullshit.

Înclin să cred că stupiditatea cuiva care poate să-şi otrăvească fiul sau fiica la îndemnele isterice ale unui nebun e mai periculoasă decât fanatismul religios clasic. Măcar cei din urmă au convingeri, care, cine ştie, pot fi chiar sensibile la cantităţi masive de argumentaţie. Măcar aderenţa lor e faţă de idei, şi mai puţin faţă de meandrele unui guru. Dacă nu putem discuta, măcar sunt previzibili. Dar când cineva e suficient de spălat în ţeastă cât să-şi omoare copilul sau să-i refuze o transfuzie, să-şi dea averea pe secretele scientologiei sau să decreteze vreo fericire panpsihistă, nu ştiu ce sens are să spunem că omul ala e convins de X. Azi îţi poate vorbi de pace, mâine poate gaza cu sarin călătorii din metroul din Tokyo. Genul ăsta de nebunie de masă nu fabrică motive sau, vorba lui Lipmann, aprobare [consent], ci este nebunie, absenţă a motivelor, colaps al inteligibilităţii. Nu opiu pentru popor, ci mai degrabă LSD.

PS: Aş fi curios să văd ce a scris Berar pentru De ce nu sunt creştin.

Anunțuri

Written by George

Septembrie 22, 2009 la 2:57 am

3 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Am citit cartea asta înainte de ’89 cred, şi nu ţin minte mare lucru – doar o mirare teribilă că oamenii pot face aşa ceva; ţin minte că am întrebat-o pe maică-mea cum a fost posibil, dar nu ţin minte să mă fi lămurit. Din prefaţă nu ţin minte nimic 🙂

    Nici nu ştiam că s-a tradus De ce nu sunt creştin :), da, şi eu sunt curios ce prefaţă are, mai ales că Russell a criticat mereu totalitarismul sovietic.

    Interesant ce spui în final despre convingerile lor [beliefs] (sau lipsa lor?). De obicei atribuim convingeri altora în funcţie de comportamente, de actele lor, iar pentru asta ne folosim de asumpţia raţionalităţii. În cazul ăsta, înseamnă că fie îi declarăm iraţionali (ceea ce poate n-am vrea, că vrem să fie responsabili totuşi), fie nu le atribuim convingeri – sau le atribuim un tip special de convingeri? te-ai gândit cumva la chestia asta?

    Stefan

    Septembrie 22, 2009 at 9:55 pm

  2. Hai să luăm un caz autohton în care lucrurile sunt mai clare. Acum câteva luni, un fost sportiv şi-a omorât fetiţa pentru că a crezut că era un demon.
    Unu: Chestiunea responsabilităţii autorului e perfect secundară. E cert însă, la modul tragic, că omul este un pericol, aşa că, orice am crede despre responsabilitatea sau raţiunea lui, comunitatea, prin instrumentele ei delegate, are responsabilitatea de a lua măsuri. Că natura măsurilor depinde de chestiunea responsabilităţii personale e altă poveste. Responsabilitatea nu se dizolvă în absenţa vinovăţiei.

    Doi: Când omul zice că el şi-a luat copila drept drac, procurorul şi psihiatrul ce să creadă? Oare e sincer – chiar a crezut aşa ceva ? Până la urmă, chiar a acţionat în consecinţă (whatever that means). Dar cum a ajuns la convingerea asta ? Ceva „special”, cum spui tu, pare să fie acolo. Mie (nu c-aş fi original) îmi pare suficient de „special” cât să scoată din cărţi schema conceptuală pe care stau atribuţiile curente. De altfel, procurorul nu va descrie fapta drept crimă religioasă, iar psihiatrul nu va vorbi de fanatism, ci de delir.

    Acum să comparăm. Mai întâi, nu putem presupune că sinucigaşii erau toţi bolnavi psihic. Dar asta nu pare a schimba fundamental lucrurile. Poate chestiunea responsabilităţii lor s-a pus în momentul abdicării intelectuale şi morale care i-a adus şi i-a făcut să rămână în acel cult. După un punct însă, problema mi se pare că devine irelevantă. Oamenii respectivi se vor fi pus deja în situaţia de a „crede” şi a face orice. În punctul ăsta nu mă mai interesează cât de vinovaţi sunt; ci cât de periculoşi (inclusiv pt sine). Acum au alţii responsabilitatea de a-i opri. E o povară, dar asta e, unii îşi returnează majoratul.

    În al doilea rând, când mulţi oameni zic că Pământul e plat, psihiatrii pleacă acasă şi debarcă, împăciuitori, antropologii, cu sarcina de a ne traduce în termeni familiari respectivul « sistem de credinţe ». Gluma la o parte, e mult mai greu să dai grupurile afară din zona interpretării. Stich, într-un context în care discută şi presiunea argumentelor lui Quine şi Davidson pentru raţionalizare (revin poate cu un post), zice aşa: ”This difficulty plagues anthropology much as the problem of inferential failure plagues clinical psychology. One way in which anthropologists have attempted to deal with the problem is to invoke native terminology in their descriptions of native beliefs, in effect labeling the native beliefs as they are labeled by the natives themselves.”(From Folk Psy to Cog Sci: 102) Crezi că în cazuri de „băştinaşi” gen Templul Popoarelor manevra asta merită încercată? Ecumenismul de soiul ăsta, după mintea mea, ne face să pierdem din vedere că numai anumite comportamente sunt candidate pt explicaţie intenţională. Nu cred că silogismul practic le-a dus alora otrava la gură.

    George

    Septembrie 23, 2009 at 9:25 pm

  3. […] un mit că a treia oară o să meargă, dar mai încerc, cu deplină inocenţă. Aşa cum arată şi fotografia. Este (iar) […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: