Calculemus!

Let us calculate.

Marta Petreu despre Sebastian, sau mai bine demonologie decât angelologie

with 9 comments

Diavolul şi ucenicul său: Nae Ionescu – Mihail Sebastian

Polirom 2009

32,95 RON

Am menţionat într-un comentariu discuţia despre Mihail Sebastian iscată de noua carte a Martei Petreu Diavolul şi ucenicul său. Am citit cartea zilele astea şi v-aş recomanda-o, eventual pentru o călătorie cu trenul de 10 ore+, cum a fost cazul meu.

Cu publicistica interbelică eu am pierdut contactul prin primul an de facultate. Nici în perioada aceea nu m-am întâlnit cu articolele lui Sebastian. Presupun că e un loc comun pentru cei din generaţia mea să se fi lovit, începând din anii liceului, de reeditata Roză a vânturilor, de articolele lui Eliade şi, ceva mai puţin, de cele ale lui Eugen Ionescu. În orice caz, eram puţin pregătit pentru revizitarea textelor „polemice” ale epocii.

Teza Martei Petreu este simplă: până la linia de ruptură reprezentată de prefaţa violent antisemită a lui Nae Ionescu la De două mii de ani…, Sebastian a fost el însuşi un adept al ideologiei năiste. Între 1928 şi 1933, Sebastian este un critic vehement al democraţiei şi al „politicianismului” partidelor, un susţinător al tezei izolării României de Europa (autarhia năistă) şi al ideilor colectiviste „revoluţionare”, un admirator al fascismului italian şi un soldat credincios în războaiele personale ale lui NI. Imaginea lui Sebastian ca excepţie lucidă a generaţiei sale este un mit, susţine, cu probe, Petreu.

Sebastian a fost mai degrabă forţat să iasă din orbita ideologică a Cuvântului de scandalul prefeţei lui NI. Chiar şi în condiţiile respective, Sebastian a publicat în Cuvântul – în ultimă fază alături de Marin şi Zelea Codreanu – până la interzicerea publicaţiei în urma asasinării lui I.G. Duca. Iar legătura „masochistă” cu NI a păstrat-o, în ciuda antisemitismului, a cruzimii atacului personal din prefaţă şi a descoperirii că NI jongla cu plagiatul, până la moartea acestuia.

Marta Petreu a mers la arhive şi citatele nu par a lăsa vreo urmă de îndoială asupra identităţii ideologice a lui Sebastian în perioada respectivă. Inutil de spus, imaginea este tristă. Citatele, de care Petreu face uz abundent, sunt şocante. Îl vedem pe Sebastian alunecând, în siajul lui NI, în extrema dreaptă. Şi o face înainte de ceilalţi – de Eliade, de ex, care ajunge să cocheteze cu legionarismul prin ’35, când Sebastian, în urma duşului rece proaspăt primit, deja se trezeşte. Faptul că vitalismul nu se amestecă niciodată la Sebastian cu misticismul nu pare a salva mare lucru.

Singurătatea lui Sebastian de după ruptură, mai ales după sfârşitul anilor ’30, a fost cauzată şi de faptul că acesta si-a ales prost „prietenii”. A dat în democraţi precum Lovinescu, a desconsiderat avangarda, iar rana cruzimii lui NI şi a indiferenţei lui Eliade de la sfârşitul anilor 30 şi prima jumătate a anilor ’40 nu a putut fi închisă de ajutorul oamenilor mai puţin strălucitori, dar care se salvaseră, în condiţiile infernului, de la fascism şi antisemitism. Au existat, chiar şi în România naţional-legionară, astfel de oameni.

Nu am citit celelalte cărţi ale Martei Petreu despre personajele cheie ale timpului. Nu ştiu, de exemplu, dacă minusurile acestei cărţi sunt trăsături generale. Anumite puncte de vedere, secundare, nu par a fi susţinute suficient de probele textuale. Pare limpede uneori că interpretarea e forţată, că Sebastian e făcut să pară mai năist decât era de fapt. De exemplu, ni se spune că Sebastian ar fi fost de acord cu limitarea dreptului de vot al minorităţilor, pentru că într-un articol acesta semnalează diferenţele dintre modul de vot al majorităţii şi al minorităţilor (interesate mai mult de problemele lor specifice). În astfel de situaţii, MP pare prea îndrăgostită de teza proprie. De altfel, cartea este de multe ori colţuroasă, mai tranşantă în judecăţi decât ar permite forţa argumentelor. Se vede şi o oarecare grabă de a trimite cartea la tipar – anumite repetiţii indică, mi se pare, o inserţie recurentă a fişelor de lectură în părţi distincte ale lucrării. Redundanţa e poate un obicei util, de care am fost educaţi să ne temem prea mult. Recenzia din 22 la care m-am referit cu ceva timp în urmă arată mai clar decât aş putea s-o fac eu unde greşeşte MP.

Erorile mi se par în orice caz secundare, iar criticile stilistice nu erodează serios ideea centrală a cărţii. Sebastian nu a fost ferit de păcatele timpului. Cât „[d]espre Nae Ionescu, contemporanii lui, inclusiv una dintre iubitele sale, Maruca Cantacuzino, au depus mărturie că era diavolul”. Mai degrabă un vrăjitor. Oricum, NI merită, postum, tardiv, un proces precum cel la care contribuie Marta Petreu. Un aşa contramonument e un semn bun.

PS [1 oct] Vezi si recenzia lui Tismaneanu.

Anunțuri

Written by George

Septembrie 28, 2009 la 2:48 pm

9 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Nu sint neaparat fan al Martei Petreu, dar autoarea mi-a ramas in minte inca de la cartea ei despre Cioran – „Un trecut deochiat sau Schimbarea la fata a Romaniei”. La vremea aceea (cu ceva ani in urma) mi s-a parut o carte echilibrata, foarte interesanta, fara parti pris-uri. Multumesc pentru sugestie, voi citi si noua carte!

    andruska

    Septembrie 28, 2009 at 8:35 pm

  2. Multam, Andruska. Si eu as vrea sa citesc cartea despre Cioran – o au si la CEU in engleza.

    George

    Septembrie 29, 2009 at 2:12 pm

  3. Mulţumesc pentru recenzie, George; n-am avut încă timp să citesc dezbaterile din 22 şi Observator cultural. Am să caut cartea când ajung acasă.

    Nici eu nu ştiam de articolele lui Sebastian. Am citit Jurnalul, De două mii de ani şi Cum am devenit huligan în liceu, şi atmosfera şi lipsa de caracter a unei părţi (bine faci că subliniezi asta, doar a unei părţi; o face şi Marta Petreu?) a elitei interbelice mi-au lăsat un gust foarte amar. Cum jurnalul începe brusc, după (sau în preajma? au trecut câţiva ani de când l-am citit ultima dată) incidentului cu prefaţa, pur şi simplu nu puteam să înţeleg de ce M.S. a rămas devotat lui Nae Ionescu sau Mircea Eliade (cel puţin atâta timp cât ei l-au acceptat prin preajmă). Ţin minte un episod de după incidentul cu pricina, când M.S. şi N.I. se întorc de la Brăila cu trenul (N.I. conferenţiase, M.S. îşi vizitase familia parcă), şi în timp ce N.I. vorbeşte ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, M.S. meditează (aproximativ): „ce lipsit de caracter e Nae, ce cabotin, ce gol, etc. … dar e Nae, e sclipitor şi când e cabotin, nu poţi să nu-l iubeşti”. Am discutat cu câţiva prieteni, şi cu profa de română, dar n-am reuşit să înţeleg ce forţă îl făcea să graviteze în continuare în jurul lui Nae.

    Răspunsul pe care l-am primit cel mai des făcea referiri la charisma şi geniul lui Nae; eu mă cam îndoiam de amândouă. Acum e mai uşor de înţeles că nu era vorba doar de prietenie intelectuală, de ţeluri culturale comune şamd, că Sebastian a fost şi el un soldat şi un tovarăş de drum, şi devotamentul lui faţă de Nae şi ceilalţi capătă alte înţelesuri pentru mine.

    Pentru mine e o chestiune oarecum personală, pentru că în liceu am fost un mare fanboy (în special al lui Eliade şi Sebastian), şi îmi rezolvam multe dileme supra-intelectualizând foarte multe incidente şi idei (de pildă, credeam că prin „misiunea culturală” pe care şi-o asuma Eliade în numele generaţiei sale – prima generaţie de după război, generaţia anterioară a făcut Unirea, noi vom face Cultura etc – şi el şi ceilalţi înţelegeau doar producţia de literatură şi filosofie de calitate). Evident, a fost din ce în ce mai greu să fac asta după ce am citit prefaţa lui Nae sau unele articole de-ale lui Eliade. Sebastian, în schimb, mi se părea o figură (aproape) luminoasă, care, cel puţin din postura sa de parte vătămată, vedea şi umbrele, şi urâtul, şi răutatea. Îmi prinde bine exerciţiul ăsta de demonologie în loc de angelologie.

    Stefan Ionescu

    Septembrie 29, 2009 at 11:31 pm

  4. Lipsesc documentele, din câte spune autoarea, pentru a spune mai mult despre relaţia respectivă. Sebastian probabil a avut un jurnal şi până la prefaţă. Ar fi de înţeles că a avut motive să-l distrugă. Cum va fi scris acolo despre Nae?! Insuportabil poate.
    MP uzează de un vocabular pe care eu l-am evitat. Sebastian şi-ar fi iubit – în sensul plin, erotic – idolii. O prelungire a sexualităţii sale chinuite – deci o dorinţă de acceptare calificată şi aşa – ar fi jucat un rol şi în cazul ăsta.
    Nu avem nici însemnări ale lui Nae care să lămurească prea mult cum se vedeau lucrurile de la el. Cât despre Eliade, sunt câteva exemple teribile în carte de joc de perspective. O întâlnire care pentru Sebastian e puternic colorată afectiv devine în partea cealaltă o notă seacă de subsol. E scârbos (dar e oare o imagine completă?).
    Oricum, asta se ştia. Ce lămureşte publicistica anterioară rupturii este calitatea evenimentului. Pentru cineva implicat într-o asemenea măsură, cu o asemenea violenţă (şi nu pare prost spus, dacă te uiţi la citate), în aventura lui Nae, ce a urmat nu putea fi decât o traumă de proporţii. MP speculează, pe marginea textelor cunoscute, că Sebastian apreciază ajutorul democraţilor prăfuiţi, dar că afectiv nu se poate rupe de „casa Cuvântului„. Acest Sebastian chinuit e figura cunoscută, cum spui şi tu. Faptul că îl înţelegem mai bine îl face, cred, şi mai trist.

    George

    Septembrie 30, 2009 at 5:59 pm

  5. n’am citit inca lucrarea dar am citit niste recenzii interesante [incl asta] pe bloguri si o s’o iau.

    „Sebastian nu a fost ferit de păcatele timpului”

    nici MP nu pare la adapost de pacatele timpului [nostru]. such as tendinta [inkizitoriala] de a exporta propria noastra grila etica – in epoci care n’aveau nimic comun cu asta.

    ma intreb: ce autor [roman sau strain] ar rezista la o asemenea „analiza”? cine? iorga? camil petrescu? sadoveanu? antisemiti notorii such as creanga eminescu sau maiorescu? lol. poate baudelaire? th mann? sau gide? ezra pound? lol again.

    ce naivitate – sa extragi un om din epoca lui.

    strelnikov

    Octombrie 8, 2009 at 5:00 am

  6. Cred că ar trebui nuanţat ce spui cu privire la comerţul cu grile etice. Să punem problema aşa: ce avem de spus despre cei care nu s-au lăsat seduşi? Cei care au recunoscut în alde Goga-Cuza, Codreanu, Nae etc personaje detestabile? Au sau nu un merit? Prinţul Antoine Bibescu, de exemplu, care îl „adoptă” pe Sebastian, este sau nu de aplaudat?
    Unde intră relativismul moral în imaginea asta? Bibescu a făcut bine ignorând antisemitismul generalizat al erei, aşa cum Sebastian a făcut rău nerupânduse de Nae. El însuşi îşi dă seama atunci că a greşit.

    Nu e vorba de a excava, cu plăcere inchizitorială, păcatele lui Sebastian. E vorba de a avea o imagine corectă asupra lui. De ce am vrea ca cineva să „reziste la o asemenea analiză”? Avem nevoie în continuare de poeţi naţionali care nu pot fi atinşi nici cu o floare?
    Am zis că MP poate fi brutală şi prea grăbită în a identifica probe pentru ce spune în texte care sugerează contrariul (e.g. Omul cu revolverul – vezi recenzia lui Tismăneanu). Dar proiectul ca atare nu-mi pare compromis de imperfecţiuni de acest fel.

    Demonul nu e Sebastian, deşi, cum zice MP, acesta e un bun ucenic vrăjitor care scrie „îndrăcit”. Demonul e Nae. În cazul ăsta mi se pare inacceptabil să vorbim de grile morale de aiurea. Proporţiile crimei morale şi intelectuale săvârşite de acest personaj nu suportă calificare.

    George

    Octombrie 8, 2009 at 2:46 pm

  7. sigur hai sa „nuantam”: un individ trebuie comparat/judecat, intotdeauna, doar prin raportare la timpul [si desigur mediul] lui. de ex un student roman din early 1990s era aproape sigur „de dreapta” si citea eliade tutea etc – asta e perfect explicabil si nu il face pe acel student dubios dpdv moral. urma doar trendul. dupa cum azi, au inceput sa apara si in ro, prin licee, pusti „de stanga”, antiglobalizare, cheguevaristi & stuff. sunt ei criminali pt ca poarta tricouri cu un criminal? desigur nu.

    persoane ca printul de care vorbesti erau: 1. o minoritate 2. vazuti ca „uncool” [am zice azi], ca „depasiti de spiritul vremii” [ziceau atunci].

    un tanar autor care avea ceva de zis n’ar fi luat in nici un caz ca model un om format la scoala sec 19. totalitarismul [de dreapta sau stanga, nu cont] era the „hip” thing in perioada interbelica. de altfel, generalizand, aristocratii europeni n’au fost anti-anti-semiti, ci doar neutri.

    cat despre titulaturi gen „demon” si „ucenic-vrajitor” – nu cred ca’si au locul intr’o analiza istorica. sunt doar metafore obosite. nae ionescu a fost, as far as i know, un importator al ideilor lui spengler, sorel sau ortega y gasset [un fel de postmodernism avant la lettre]. poate nu prea original dar oricum talentat. nu mi’e clar cum il poti incrimina pe el – fara sa’i „acuzi” inainte pe atatia altii, gen goga iorga etc.

    btw u cunosti cate ceva despre trecutul lui martin heidegger? [just askin]

    strelnikov

    Octombrie 8, 2009 at 5:23 pm

  8. Daca urmezi trendul inseamna ca nu poti fi dubios din punct de vedere moral? Apoi, poti urma un trend in diverse moduri. Sebastian a fost mai mult decat vocal se pare.

    Cine spunea despre cine ca este depasit de „spiritul vremii”? Folosim tocmai genul de judecati emise de generatia ’27 pt a evalua ce a facut generatia respectiva. Aici am eu probleme cu vocabularul.

    Nu toata lumea scria ca Sebastian in perioada interbelica. Nu toate publicaţiile aveau agenda Cuvântului. Există radicali şi radicali – avangarda a fost şi ea radicală în felul ei. Totalitarismul nu a devenit „hip” de la sine – printre altele, tb sa vedem cine au fost portavocile intelectuale.

    Nu am pretenţii de analiză istorică şi nu ţin la anumite titulaturi. NI a fost nu doar un importator al ideilor ultraconservatoare legate de declinul european, ci şi un impostor – Sebastian însuşi a realizat că NI plagia. Rolul pe care îl aveam în vedere nu era atât cel de profesor sau filosof, cât cel de mentor şi ideolog. Dacă ne-am uita doar la ce spune Sebastian după ruptură sau la ce spune Eugen Ionescu – omul a stricat o parte din elita unei generaţii. Contribuţia sa – dincolo de rolul altora – a fost una directă. Nu contează că alţii ar fi putut juca un asemenea rol.

    Ce legătură au jongleriile domnului rector Heidegger cu naziştii? Suntem la seria mari filosofi neinspirati politic?

    George

    Octombrie 8, 2009 at 5:48 pm

  9. daca trendul pe care’l urmezi e unicul trend – evident ca nu poti fi dubios dpdv moral. daca nu e unicul dar e principalul [pt generatia sau mediul tau] – atunci „vina” ta poate exista, dar e infima.

    sigur ca folosim judecati ale generatiei 27 pt a o evalua. ale cui judecati vrei sa le folosim? ale noastre?

    sigur ca nu toti scriau ca grupul de la cuvantul. in orice societate majoritatea sunt inerti, adera la ideile generatiei anterioare etc. asta ii face pe cei care vin cu „idei noi” chiar si mai radicali, si mai siguri pe adevarul lor [vezi cazul marta petreu, azi – e o paralela buna].

    nu stiu de ce ar trebui sa ne uitam mai atent la ce au spus sebastian [dupa ruptura] sau ionescu – decat la ce au spus eliade cioran noica etc. el a avut exact acelasi rol intelectual, in ro interbelica, pe care l’au avut altii in germania franta sau italia de atunci. singurul lucru diferit, la noi, a fost absenta unui pol de extrema stanga [dar se explica prin anumite particularitati sociale ro].

    „plagiatul” e o acuzatie destul de subtire, cred. care e deosebirea intre a plagia si a te inspira? oricum nae a ramas celebru tocmai prin adecvarea discursului la mediu, la oamenii pe care’i avea in fata [adica opusul unui plagiator inert].

    sigur ca suntem la seria mari filozofi neinspirati politic. where else?

    strelnikov

    Octombrie 8, 2009 at 6:20 pm


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: