Calculemus!

Let us calculate.

idel specoolations?

with 3 comments

Pe la începutul anului, un proaspăt profesor de la CEU îmi spunea, atunci când i-am pomenit de cartea în curs de apariţie a lui Fodor şi Piattelli-Palmarini, că va fi „a terrible book, a despicable book”. Daffyduckish. Despre zgomotul creat de atacul lui Fodor împotriva explicaţiilor adaptaţioniste am mai scris pe aici. What Darwin Got Wrong e acum în etapa barajului de recenzii.

 Tonul este, previzibil, negativ. Unele reacţii sunt ridicole, de exemplu cea a lui PZ Myers [Pharyngula], care produce un text lunguşor după ce ne declară că nu a citit şi nu va citi cartea. Nici eu postul până la sfârşit. Să fiu scutit de trompetişti.

Recenziile importante pe care le-am citit sunt: Elliott Sober, care a participat şi la dezbaterile premergătoare apariţiei cărţii. Block şi Kitcher, în Boston Review, recenzie care a primit şi răspuns de la autori. Lewontin în NYRB. Papineau – un text scurt.

Singura recenzie care are şi părţi favorabile este, iar previzibil, cea a lui Lewontin. Este însă, cel puţin pentru mine, şi cel mai obscur text. Ar merita citită şi ca exerciţiu de sociologie a academiei – mă refer la sugestia că Fodor şi-a ridicat lumea în cap şi pentru că lumea respectivă tinde să trăiască din producţia de poveşti evoluţioniste plauzibile. Dar bine zice Lewontin că de la plauzibil la explicaţie ştiinţifică e cale lungă – din zona asta vine şi titlul acestui post; cititorul poate descoperi singur contextul.

Poate că F&P-P greşesc – Sober mai ales, dar şi Block şi Kitcher au lucruri de spus în direcţia asta. Eu am găsit cel puţin interesantă ideea că explicaţiile privind evoluţia speciilor sunt un gen de explicaţii istorice (istorie naturală) şi nu de  explicaţii care să „stea” pe legi. Sunt mai puţin convins de ceea ce ar trebui, se pare, să fie nucleul argumentativ al cărţii – ideea că „selection for” este o noţiune intensională şi ca atare inutilizabilă în situaţii în care caracteristici selectate sunt coextensive cu „free-riders”. (Doar că prin pasul ăsta se ajunge la analogia cu explicaţiile narativ-retrospective din istorie, aşa că preferinţele mele sunt irelevante.) 

Poate că Block şi Kitcher au dreptate că noţiunea de „selection-for” e în aceeaşi oală cu cea de cauzalitate. Şi poate Sober are dreptate că de fapt F&P-P nu arată că „selection-for” nu poate fi legată de legi sau cel puţin de modele care pot susţine contrafactuali. Până la urmă nu cred că importanţa cărţii – pe care aş prefera s-o citesc înainte să spun mai mult – este de a îngropa adaptaţionismul. Ain’t gonna happen. Dar o notă a lui Lewontin spune că:

The circulation of the proof copy of What Darwin Got Wrong, the product of a noted philosopher and a prominent student of linguistics and cognitive science, has resulted in a volume of critical comment from biologists and philosophers that has not been seen since 1859.

E interesant şi ce spune Papineau – că Fodor e motivat de fapt de continuare cruciadei împotriva psihologiei asociaţioniste şi a modelului explicativ de acolo pe alt front. Oricum ar fi, poate mai puţină isterie n-ar strica. Şi poate Block ar fi putut evita să sugereze că o carte n-ar trebui să fie publicată. Aşa frică ne e de creaţionişti? Dacă în siajul acestei scrieri va exista cu un strop mai multă reţinere în a produce poveşti despre cum furculiţa are 3 sau 4 dinţi în funcţie de cât s-a reprodus străbunicul, tot n-a curs cerneală degeaba. Şi dacă, iar împrumutând de la Lewontin, funcţionează şi aici predilecţia fodoriană pour épater les bourgeois, cu atât mai bine.

Anunțuri

Written by George

Mai 8, 2010 la 9:31 pm

3 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Din păcate, problema e în parte politică. În ciuda precauţiilor lui F&PP, cartea lor este deja cooptată de creaţionişti (nici eu n-am citit-o încă, dar în articolele publicate anterior pe temă Fodor insistă că argumentele sale nu susţin nicio formă de creaţionism) şi asta explică iritarea celor angajaţi pentru menţinerea teoriei evoluţiei în programele şcolare. În plus, tonul condescendent al lui Fodor nu reuşeşte decât să sporească iritarea. Mă întreb de ce F&PP nu au ales să scrie o carte cu un titlu sec („Selecţie naturală şi adaptare: Un studiu critic al schemelor explicative în psihologia şi biologia evoluţionistă”) şi pe un ton mai neutru, sau care să evite măcar sugestia că biologii şi psihologii in corpore sunt bătuţi în cap, iraţionali, necritici, fac greşeli copilăreşti etc. Sigur, nu trebuie să judecăm adevărul unei teorii după consecinţele sale politice sau morale; dar tonul dezbaterii este cu siguranţă explicabil în felul ăsta.

    În ce priveşte psihologia evoluţionistă, nu cred că este afectată de argumente la nivelul ăsta de generalitate şi cu potenţial pentru polemici aşa de fierbinţi. Disputele despre adaptaţionism (despre cât de important e rolul selecţiei naturale faţă de alte mecanisme ale evoluţiei, ca driftul genetic) durează de zeci de ani, din câte ştiu eu, de prin anii ’30; totuşi asta nu a împiedicat dezvoltarea sociobiologiei şi a psihologiei evoluţioniste. O să mai avem multă vreme de suportat poveşti despre cum femeile preferă rozul pentru că strămoaşele lor din Pleistocen s-au „adaptat” pentru a culege zmeură în pădure. Şi asta chiar dacă F&PP au dreptate în ce priveşte rolul selecţiei naturale, în măsura în care selecţia artificială sau sexuală rămân neafectate (n-aşa, cine s-ar culca cu o neandertaliţă incapabilă să aducă în bârlog o găleată de zmeură în fiecare zi?!).

    Stefan Ionescu

    Mai 9, 2010 at 11:58 am

    • De acord că e o problemă în parte politică. Ce nu-mi place e că nemulţumiri şi îngrijorări politice sunt folosite împotriva părţii substanţiale. Sigur, F&PP şi-au cam făcut-o cu membrele proprii, din motivele pe care le menţionezi şi tu şi care apar repetat şi în recenzii. Ce spui însă de hipersensibilitatea din tabăra cealaltă? Şi de aroganţa de acolo?

      Nu ştiu dacă sunt de acord cu ce spui despre efectul asupra inflaţiei de adaptaţionism. Probabil că argumentul cărţii nu va schimba temperatura camerei. De altfel, articolele premergătoare, de ex cel din LRB, i-au făcut până şi pe critici ai adaptaţionismului ca Steven Rose să-l urecheze pe Fodor. Dar dacă dezbaterea are amploarea asta şi implică nume importante din filosofia biologiei şi din biologie, atunci ceva efecte poate vor urma.

      Nu am putea spune că ce au făcut Stephen Jay Gould şi Lewontin nu a avut efect, nu? Poate mai puţin în afara biologiei (ceea ce e semnificativ). În tabloide, povestea cu neandertaliţa stahanovistă probabil va continua, cum spui. Mă gândeam mai degrabă la universităţi şi publicaţii cu pretenţii. Poveşti gen Hauser despre comportament moral sau Boyer despre religie – care poate sunt corecte, dar nu-s tocmai evidence-based şi e greu de spus cum ar putea fi.

      George

      Mai 9, 2010 at 1:24 pm

      • George, sunt de acord că e prea multă violenţă în schimburile astea de replici. Când am spus că tonul este explicabil într-un anumit fel nu am vrut să se înţeleagă că e şi scuzabil. Mai mult sânge rece şi mai multă civilitate, dacă nu chiar politeţe, nu ar face decât bine (de pildă creaţioniştii ar înţelege că nu e decât o problemă teoretică şi internă biologiei, şi că ei – creaţioniştii – nu au de câştigat nimic de pe urma dezbaterii).

        Gould & Lewontin au avut un efect foarte important asupra psihologiei evoluţioniste – de pildă, Boyer, ca şi Atran (ca şi Gould, din câte înţeleg) susţin că religia (sau religiozitatea) e o exaptare, sau „spandrel” 🙂 Lăsând gluma la o parte, sigur că F&PP ameninţă nucleul explicativ al PE, poate mai mult decât Gould & Lewontin, sau Kimura, care nu neagă complet orice rol pentru selecţia naturală între toate mecanismele evoluţiei. Dar dezbaterea se poartă oricum pe exemple acceptate ca paradigmatice pentru adaptare prin selecţie naturală (melanismul moliilor, ciocul cintezelor &c). Atâta timp cât există posibilitatea explicaţiilor adaptaţioniste în biologie (adică până când se dovedeşte că F&PP au dreptate), psihologii de anumite persiasiuni vor continua să producă la rândul lor explicaţii adaptaţioniste. Chiar dacă adaptarea e rară în biologie (faţă de drift etc) rămâne o posibilitate oarecare ca psihologia umană să fie mai mult sau mai puţin adaptată.

        În ce mă priveşte, explicaţiile din PE au grade diferite de plauzibilitate, şi nu neapărat din cauza lipsei de evidenţe privind viaţa în Pleistocen (dacă la asta te refereai). Problema e de a specifica ţintele selecţiei – modulele sau programele cognitive. E dificil de stabilit dacă şi în ce măsură un astfel de modul (cogniţia morală sau preferinţa pentru anumite culori) este tipic speciei (dacă nu chiar universal), apoi dacă este înnăscut sau determinat socio-cultural, apoi dacă este ereditar, apoi tocmai începi să speculezi despre viaţa în Pleistocen. Dar în primul rând e dificil de stabilit cum anume funcţionează facultatea morală – adică nu ştim mare lucru, de fapt. Sunt multe motive pentru a fi circumspect faţă de „gramatica morală universală” a lui Hauser independent de orice scenariu adaptaţionist.

        Stefan Ionescu

        Mai 9, 2010 at 8:38 pm


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: