Calculemus!

Let us calculate.

Posts Tagged ‘horia roman patapievici

Ochii de sticla ai Beatricei (+update)

[Update, 16.7] Pentru a păstra coerența dialogului, e oportun să se comenteze într-un singur loc. Aici comentariile vor rămâne blocate, dar István va răspunde pe Critic Atac . Vă mulțumesc. – Ștefan

In urma cu doi ani am raspuns pe blogul Calculemus unui atac importiva mea, cauzat de publicarea capitolului meu din volumul Idolii Forului (redactori: Sorin Adam Matei si Mona Momescu, Editura Corint, 2010). Atacul venise din partea lui Andrei Cornea (“Idoli si idolatri (II)”, Revista 22, 22 Iunie, 2010), care scria la acea vreme:

“Cred că suprema aberaţie din acest volum se află în textul lui István Aranyosi, “Specializarea intelectual: cazul intelectualilor filosofi din România. Un exerciţiu de logică.”.

Ce il deranja atat de mult pe Andrei Cornea? Il deranja faptul ca am scos in evidenta absenta oricarei activitati publicistice recunoscut academice la nivel international al catorva intelectuali “superstar” din Romania numiti “filosofi” fara a avea opera filosofica de o calitate minim acceptabila. In rapsunsul meu de pe blog am dat ca exemplu o carte recenta a lui Horia-Roman Patapievici, care este total lipsita de originalitate.

Ochii Beatricei

Ochii Beatricei (photo credit: Humanitas)

Dat fiind ca problema plagiatului este fierbinte zilele acestea, reiau cateva idei aici, impreuna cu pasaje pe care Patapievici le-a “subtilizat” de la alti autori in volumul mai sus amintit.

Citește restul acestei intrări »

Written by István Aranyosi

Iulie 14, 2012 at 7:58 am

trecutul boieresc al idolilor

with 3 comments

Nu îmi este clar ce ar fi trebuit să fie Idolii Forului. Asta şi pentru că, neavând cartea, am citit doar două dintre texte. (Asistând la violenţa discuţiilor de aici şi de aiurea, mă tem că nelămurirea mea va fi permanentă.) În măsura în care mozaicul IF este aranjat de editor după liniile volumului său precedent, Boierii Minţii, ne-am putea aştepta ca această din urmă carte să fi pregătit deja apele – să fi sugerat o continuare. Am citit recent BM şi cred că se susţine, ca studiu, prin avansarea unei ipoteze interesante, şi, ca manifest, prin anunţarea unei agende polemice importante ataşate speculaţiei teoretice. Mai cred însă că BM este prea fragilă pentru a susţine orice altceva, cu atât mai puţin o campanie critică de anvergură. BM ar fi putut fi prefaţa interesantă a unui studiu sociologic sau antropologic veritabil despre elitele intelectuale româneşti şi micul lor fagure. Sorin Adam Matei ne-ar fi datorat o monografie în care să ne demonstreze că ideile din BM au tăiş. Acest studiu absent ar fi fost umbrela potrivită pentru o critică. Fără ea, mi se pare că ne găsim în situaţia în care braţul polemic, cel al sociologului devenit moralist, e cel dominant. O stângăcie.

Citește restul acestei intrări »

Written by George

August 5, 2010 at 11:25 am

Scurt raspuns lui Andrei Cornea

Un scurt raspuns la articolul d-lui Cornea. Am inceput rapsunsul pe forumul Revistei 22, il redau si il continui aici:

De ce va mirati ca apreciez unele trasaturi ale lui Andrei Plesu? Nu sunt sigur ca ati inteles argumentul meu. S-ar putea ca vina sa fie a mea, desi am formulat argumentul foarte clar, cu premise, reguli de derivare logica, si concluzii. Ca sa clarific. Eu subscriu la premisa principala, care suna asa: “intelectualul se exprima in spatiul public, dincolo de domeniul sau de specializare”. Asta este una dintre acceptiunile notiunii de intelectual critic, public, sau critic social, lider de opinie. Ideea este ca daca este sa ajungi intelectual, atunci ar fi trebuit ca tu sa fi produs ceva mai mult sau mai putin remarcabil in specialitatea ta, astfel incat esti indrituit sa ti se acorde atentia in spatiul public, dincolo de specialitatea ta. Doua exemple: Noam Chomsky si Richard Dawkins. Ambii se exprima in spatiul public in legatura cu probleme care nu tin de specialitatea lor (Chomsky, de exemplu, este un critic al imperialismului american, al politicilor Israelului, al societatii de consum, etc., Dawkins un propovaduitor al ateismului, un critic al bigotismului), dar, mai important, ei au ajuns sa aiba statutul de intelctual public nu pe ochi frumosi, ci pe spatele unor cariere intelectuale stralucitoare in domeniile lor de specialitate. Dawkins este specialist in biologie (de numele sau se leaga ipoteza ca nivelul selectiei darwiniene este cel al genei, introducerea conceptului de mema, ca unitate a evolutiei culturale, introducerea notiunii de fenotip extins, cu aplicabilitate in diverse domeniii unde se poate vorbi despre evolutie sau coevolutie), Chomsky in lingvistica, psihologie si filosofie (ipoteza gramaticii generative, ierarhia Chomsky, anti-behaviorism in stiinta cognitiva, modularitatea mintii). Specialist, domnule Cornea, nu inseamna sa ai o diploma universitara, asa cum sustineti dumneavoastra cand spuneti ca Patapievici este fizician. Daca domnia sa este fizician, atunci doamna Udrea este specialista in drept, iar Elena Basescu este specialista in economie (astea le sunt diplomele). Dupa cum chiar o persoana din anturajul Dilemei Vechi recunostea (fara sa-si dea seama), membri intelectualitatii “de elita” din Romania au cam ars etapele, au devenit voci ale cetatii fara sa fi pus ceva pe masa in termeni de specialitate academica (vezi http://www.dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/intelectualii-si-cortina-de-zgomote). D-le Cornea, se pare ca pentru d-voastra a fi specialist este acelasi lucru cu a avea o diploma universitara. Pentru mine nu! Cititi capitolul meu cu atentie, veti gasi referinta la Herbert Simon, de exemplu. Specialist devii dupa multi de ani in care te ocupi de un domeniu-doua. NU prea aveti asa ceva in Romania. Poate Adrian Marino a fost asa ceva –nu stiu, nu am citit decat o singura carte de Marino insa google scholar are o parere foarte buna despre el, deci el da, ar fi meritat sa fie mai in fata. (nota 1)

Am ascultat si interviul cu d-voastra si cu Sorin Adam Matei, pe Hotnews. Spuneti ca volumul “Ochii Beatricei”, al lui H.R. Patapievici, este scris din perspectiva unui fizician, ca este despre spatii non-Euclidiene, si ca nimeni altul decat un fizician precum d-l Patapievici nu ar fi avut indrituirea si cunostintele sa aiba o asemenea abordare asupra lui Dante. Tin sa va anunt ca ideea d-lui Patapievici este preluata, inclusiv metaforele si analogiile, din articolul “On Dante, Hyperspheres, and the Curvature of the Medieval Cosmos”, Journal of the History of Ideas 60.2 (1999) 195-216, scris de William Egginton, acesta din urma preluand si dezvoltand ideea originala de interpretare a lui Dante de la R. Osserman, The Poetry of the Universe (New York, 1995), 112-13). Egginton este departe de a fi un fizician; se ocupa de teorie literara. Ideea insa apare pentru prima oara in Mark Peterson, “Dante and the 3-sphere”, American Journal of Physics – December 1979 – Volume 47, Issue 12, pp. 1031-1035:

“We describe three different methods of visualizing the ”closed universe” S3, and point out language in Dantes Divine Comedy which suggests that he visualized his universe in the same ways, making his universe topologically S3.”

Desigur, d-ul Patapievici ii citeaza pe Egginton si pe ceilalti (deci, nu e chiar un plagiat) insa este greu sa discernem cat din contributia sa este original. “Ochii Beatricei” a castigat premiul uniunii scriitorilor in Romania. Nu s-a gasit nimeni sa citeasca volumul inainte ca el sa se publice, sa vada ca ideea principala este a altcuiva, ca ceea ce a adaugat autorul roman este poate prea putin? Mai mult, textul publicitar la cartea d-lui Patapievici include exact un pasaj despre hipersfera lui Riemann si o imagine (cea cu atingerea propriei cefe prin intinderea mainii in fata, intr-un unvers cu spatiul extrem de curbat) care ii apartin lui Egginton. Cititorul roman ramane, dupa obisnuita publicitate desantata acordata autorului roman genialoid, cu ideea ca Patapievici a avut originala idee de a intepreta imaginile descrise de Dante prin prisma notiunii hipersferei lui Riemann (atat Egginton, cat si Patapievici vorbesc despre hipersfera pur si simplu insa, strict vorbind, notiunea de hipersefera se refera la generalizarea notiunii de sfera la orice numar arbitrar de dimensiuni spatiale euclidiene, nu doar la 4. Cu alte cuvinte, hipersfera lui Riemann este un caz particular de hipersfera, si, mai exact, un model particular, instabil de altfel, al universului in care traim).  Cateva citate comparative din cei doi autori, Patapievici si Egginton:

Patapievici :

« Imaginati-va ca am trai intr-o lume ca o bila mica. Asta ar insemna ca spatiul este curb. Acum, sa presupunem ca eu as intinde mana inainte. Daca sfera lumii noastre ar fi foarte mica, stiti ce s-ar intampla? Mana mea mi-ar atinge ceafa. La rigoare, intr-un univers sferic de dimensiuni suficient de reduse, avand adica o curbura indeajuns de mare, pentru a-mi scarpina ceafa ar trebui sa intind mana in fata.» (text publicitar Humanitas, Ochii Beatricei)

« Imaginati-va ca as trai într-o lume ca o bila mica, altfel spus, ca spatiul ar fi curb si eu as întinde mâna înainte. Daca sfera ar fi foarte mica, stiti ce s-ar întâmpla? Mâna mea mi-ar atinge ceafa. Daca ar fi foarte mica curbura, întinzând mâna m-as scarpina pe ceafa. (…) Modul geometrilor de astazi de a reprezenta cum ar arata aceasta sfera cu suprafata bidimensionala se cheama hipersfera: de fapt, o sfera în patru dimensiuni.» (Conferinta pe care se bazeaza Ochii Beatricei)

Egginton :

“If the sphere were made small enough, you would encounter some bizarre effects, such as continually returning to the same place you just left despite not having changed directions. Or if the sphere were really small, you could scratch your own back by simply stretching your arm out in front of your body. Now imagine that this world is not small but rather immeasurably large and that we are now all inhabitants of this space, a space that has, in fact, three dimensions. The space in which we live is still curved, it is still the surface of a gigantic sphere, but this sphere is no longer a two-dimensional surface. It is rather what mathematics calls a hypersphere, a sphere whose surface is extended in three dimensions.” (Egginton, pagina 196)

Patapievici:

« Imaginati-va cum ar fi daca noi am fi niste fapturi bidimensionale. Am locui pe suprafata unei supe si cineva ar mânca o supa. Cum as vedea eu lingura? Fiind faptura bidimensionala, nu pot sa ies sa vad ca cineva mânânca. Ce vad eu este ca apare un punct, apoi o linie curba care se mareste pâna la diametrul maxim al supei, dupa aceea se micsoreaza si devine iarasi un punct. Dupa care apare din nou un punct si este miscarea inversa. » (Conferinta pe care se bazeaza Ochii Beatricei)

Egginton :

« Imagine that you are a completely flat creature, living happily in your two-dimensional world. As observers we are outside this world, and we can see you milling about with your flat friends, blissfully unaware of the uncharted regions one dimension away on either side of you. Now imagine that this plane is not flat–in the sense of rectilineal–as you might have created it in your mind, but rather is curved; in fact it is a sphere. Assuming that this sphere is large enough, there is no reason that you, an inhabitant of this surface, should be aware of its curvature.”

Patpievici:

« Dar se mai intampla ceva, independent de faptul ca spatiul este sferic ori nu. Ceea ce eu vad atunci cand ma uit drept in fata nu este o situatie contemporana cu mine, ci una care s-a petrecut in trecut: mi-as vedea, daca spatiul ar fi suficient de curbat, ceafa de azi-dimineata, sa zicem, nu ceafa de acum. Atunci cand privim cerul instelat de deasupra noastra noi nu vedem prezentul, ci trecutul situatiilor stelare la care ne uitam: orice privire in adancul cerului este de fapt o privire aruncata in trecut, si anume, cu cat mai departe ne uitam in spatiu, cu atat mai la inceput – spre inceputul timpului – patrundem. La rigoare, limita de vizibilitate a cerului ar trebui sa fie originea universului. » (text publicitar Humanitas, Ochii Beatricei)

Egginton

“As we train our vision on the distant reaches of space, we are also looking back in time, such that the light that has traveled the furthest is also the oldest; and the uniformity we see at the edges of the visible cosmos is the uniformity of the cosmos itself, a relatively short time after its birth.”

Patapievici :

« Nu sustin ca Dante ar fi avut facultatile de geometru ale lui Bernhard Riemann; deloc! » (Conferinta pe care se bazeaza Ochii Beatricei)

Egginton:

“I am not proposing to naively interpret the past in our own image, claiming Dante to be a mathematical genius [End Page 195]”

Patapievici:

“Acest lucru înseamna ca mergând pâna la capat cu cunostintele pe care le avem, universul crestin medieval trebuie sa fie o hipersfera, care are în centrul ei absolut pe Dumnezeu. Cum seamana aceasta cu lumea Big Bang-ului nostru? Foarte bine!”

Egginton

“For Osserman this image is a startlingly accurate rendition of the retro-verse, in which the point of light the poet depicts at the center of the universe–representing, of course, God–coincides perfectly with the Big Bang in contemporary cosmology.” (pagina 198)

Nu mai continui. Cine va mai fi curios (cine are mai mult timp pentru asa ceva) va consulta articolul lui Egginton mai atent, il va compara cu extrem de originalul volum al genialoidului vostru Patapievici si se va racori :)).

Nota 1: desi in afara tarii exista intelectuali romani care au cariere demne de admiratie, unii fiind si intelectuali publici: Aurelian Craiutu, Vladimir Tismaneanu, Virgil Nemoianu, sau Radu J. Bogdan.

Written by István Aranyosi

Iunie 22, 2010 at 11:02 am

Patapievici despre obiecte inexistente

with 3 comments

Declaraţiile şi contradeclaraţiile privind ultima ispravă a lui HRP mi-au adus aminte de o glumă de-a lui Peter van Inwagen, care-l amuza pe el (şi pe Quine), dar nu şi pe Terence Parsons (Parsons 1982: 365):

Într-o zi prietenul meu Wyman mă informează că e un pasaj la pagina 253 din volumul IV din Opere complete ale lui Meinong în care acesta admite că teoria sa despre obiecte este inconsistentă. Patru ore mai târziu, după căutări fără niciun rezultat, dau buzna în biroul lui Wyman şi-i spun destul de excitat că nu este niciun astfel de pasaj. „Aaa,” spune Wyman, „greşeşti. Este un astfel de pasaj. La urma urmei, l-ai căutat: este ceva ce tu ai căutat. Cred că-ţi pot explica greşeala; deşi este un astfel de pasaj, el nu există. Eroarea ta constă în faptul că nu apreciezi distincţia.” (van Inwagen 1998: 236)

Ce ziceţi, este* Patapievici meinongian?

Notă
* „este” este folosit aici predicativ :p.

Referinţe:
Parsons, T. 1982. „Are There Nonexistent Objects?” American Philosophical Quarterly 19: 365-71.
Van Inwagen, P. 1998. „Meta-Ontology” Erkenntnis 48: 233-50.

Written by Stefan Ionescu

Decembrie 11, 2009 at 4:21 pm

Interviu cu István: „E trist că românilor nu li se oferă modele autentice pe plan academic”

leave a comment »

István a dat de curând un interviu pentru o publicaţie online din oraşul său natal, Sighetul Marmaţiei, în care vorbeşte despre câteva teme atinse şi aici – filosofie analitică şi prezenţa ei redusă în România, móde şi modéle culturale locale, ce înseamnă administraţia universitară responsabilă etc:

Consider că e trist ca românilor să nu li se ofere modele autentice pe plan academic. De Radu Bogdan am auzit pentru prima dată prin 2000, când i-am citit cartea despre filosoful australian David Armstrong. În 2007 i-am devenit coleg la Bilkent. Este un gânditor de care ar trebui să se ştie în România, ar trebui să i se publice cărţile. Ar fi un prim pas spre o deschidere spre filosofia practicată azi în cercurile mondiale de elită, şi, inevitabil, o îndepartare de dumpingul de produse autohtone de gen „şcoala Noica”, „neo-Cioranism”, sau eseistica şi aforistica complet neargumentative care sunt la modă în Romania, şi de care mie personal mi s-a facut acru.

Deocamdată, doar partea întâi.

Update, 08.23: şi partea a doua.

Written by Stefan Ionescu

August 17, 2009 at 12:03 am

leave a comment »

Via EVZ am aflat că ICR Budapesta a premiat ieri câteva personalităţi culturale maghiare [pe site-ul ICR aici]. Toate bune şi frumoase, nu pot decât să aplaud. Până la ‘cuvintele de laudă’ – dacă ne luăm după articolul din EVZ – ale domnului Patapievici.

Până când ne vom fura pălăria? Doamna Armanca, în vizitele frecvente la CEU, şi-a demonstrat talentul pentru gafe şi pentru discurs lemnos, într-o engleză aproximativă. N-am urmărit constant ce face ICR Budapesta, dar un eveniment care m-a interesat – expoziţia Unopen Society, cu documente din arhivele Securităţii – a fost organizată deplorabil. Chiar de-ar fi talent administrativ prin instituţia respectivă, ţinând cont de natura ei, nu e suficient.

Deşi ICR s-a înviorat în mandatul lui HRP, ce am văzut în Budapesta şi ce am auzit despre reprezentanţele din Italia şi din New York de la oameni care au avut de-a face direct cu ele mă face să privesc cu lehamite lauda de sine. Mă feresc să suprapun acest sentiment altuia, la fel de neplăcut, cauzat de editorialele recente ale lui HRP. În ambele cazuri senzaţia de realitate paralelă e puternică; te uiţi în jur şi îţi vine să te întrebi „Despre ce o fi vorbind HRP?”.

Written by George

Decembrie 16, 2008 at 1:24 pm

Despre reactia lui Patapievici

with 3 comments

Reactia domnului H.-R. Patapievici la scandalul participarii, ca lectori platiti din bugetul Romaniei, a unor fosti informatori ai Securitatii la o scoala de vara organizata de Institutul Cultural Roman la Berlin e simptomatica in privinta anumitor aspecte ale gandirii „elitei” intelectuale din Romania. Patapievici reactioneaza nu prin a spune ca da, a fost o greseala. El afirma ca nu exista legi care sa ne ghideze, care sa ne spuna daca avem voie sau nu sa invitam asemenea persoane – ele au fost invitate pe baza faptului ca sunt printre cei mai tari academici pe tema respectivei scoli de vara.

Ma voi concentra asupra cazului participarii lui Sorin Antohi. Toata lumea, inclusiv „lumea buna”, deci inclusiv domnul Patapievici, stie, ca acest om are oarece probleme privind falsuri mai mult sau mai putin intelectuale. Urcase trepte academice, timp de vreo cativa ani, folosind un curriculum vitae fals. Prin curriculum vitae fals vom intelege un curriculum vitae continand afirmatii, descriptii, etc. care nu se aplica persoanei careia acest curriculum vitae este intentionat a i se aplica in integralitate. Nu este vorba despre vreo mica minciunica, precum participarea la o conferinta non-existenta. Nu. Este vorba despre ditamai doctoratu’ care nu exista. Sa fie clar: nu pun la indoiala faptul ca Antohi putea, in sensul de a fi capabil intelectual, sa obtina o diploma de doctorat pe bune, in Romania. Nici nu consider doctoratul ca o conditie necesara a calitatii profesionale a unui intelectual (dovada ca unul dintre filosofii mei preferati, Derek Parfit de la Oxford University, nu are doctorat). Nu asta-i problema. Problema este una legata de credibilitatea moral-profesionala a acestui individ, de faptul ca a mintit intregi cohorte de oameni implicati in academie, profesori si studenti.

Pentru mine e greu de imaginat cum a reusit Antohi sa ajunga prorector al Central European University, Budapesta (unde mi-am tocit coatele ani buni pentru a obtine, in 2005, doctoratul in filosofie – cursuri, examene, publicatii, conferinte), fara ca cineva sa-i fi cerut o copie legalizata a diplomei de doctorat. Exista legi si in academie, chiar si legi care reglementeaza activitatile legate de managementul resurselor umane. Pornesc de la cazul meu. In 2004 si in 2006-2007 am fost prezent pe piata de munca internationala, ca aplicant pentru slujbe de lector universitar de filosofie. In toate cazurile in care am trecut de faza de dosare (CV si scrisori de recomandare) mi s-a cerut o copie a diplomei de doctorat. Cand am fost angajat, anul trecut, ca „assistant professor” (adica lector in sistemul romanesc, sau „lecturer” in sistemul britanic) de catre Bilkent University, Ankara, primul lucru pe care YÖK (Yüksek Öğretim Kurulu, adica Higher Education Council) mi l-a cerut, dupa ce am acceptat oferta Bilkent, a fost o copie legalizata a diplomei de doctorat. Potrivit legii turce, nu ai cum sa fi angajat in pozitia de lector in lipsa acestui titlu. Din cate stiu, Ungaria are legi similare in acest domeniu, iar Antohi a funcionat ca „professor” (adica profesor universitar), al doilea cel mai inalt grad universitar la CEU (cel mai inalt fiind „university professor”). Si atunci dati-mi voie sa speculez si sa afirm ca este probabil ca falsul Antohian sa nu se rezume doar la CV, ci ar putea include si o diploma falsa, din carton gros, cu valurele. Nu vom afla prea multe in acest sens, deoarece, bieneinteles, CEU nu are niciun interes de a mai rascoli acest scandal.

In privinta activitatii de cercetare a lui Antohi nu am cum sa ma pronunt destul de detaliat, nefiind de domeniul filosofiei, insa nu sunt singurul fost student CEU caruia emailurile anuntand evenimente organizate sub egida institutului condus de el ii sunau a „bullshit”. Scrierile sale despre „geografii simbolice” sunt probabil la moda in unele zone pseudo-stiintifice, obsedate de trans- si interdisciplinaritate, insa in spatele acestor termeni pomposi se ascunde, in general, un tip de discurs gaunos, reafirmand intr-un mod pompos, metaforizant, niste truisme.

Cam in asta ar consta refugiul blindat al domnului Patapievici – credibilitatea profesionala beton a invitatului sau de la scoala de vara de la Berlin. Dupa cum spuneam, reactia domnului Patapievici e simptomatica. In urma cu ceva ani buni, pe cand eram student la Universitatea Bucuresti, am asistat la decernarea unor premii de catre revista Sfera Politicii, unde Calin Anastasiu, daca nu ma-nsel, fusese desemnat pentru a-i inmana un premiu lui Antohi. Inainte de a i-l inmana, spusese, in gluma, ceva de genul: „in fiecare an ne-mpartim premii intre noi”. Adevarat. In timp ce omniprezenta fosila intelectuala comunistoida se bazeaza pe tovarasi, autointitulata si autosuficienta „elita” intelectuala din Romania se bazeaza pe „pretini”.

Kuşadası, Turcia, 9 august, 2008.

Written by István Aranyosi

August 9, 2008 at 3:51 pm