Ochii de sticla ai Beatricei (+update)
[Update, 16.7] Pentru a păstra coerența dialogului, e oportun să se comenteze într-un singur loc. Aici comentariile vor rămâne blocate, dar István va răspunde pe Critic Atac . Vă mulțumesc. – Ștefan
In urma cu doi ani am raspuns pe blogul Calculemus unui atac importiva mea, cauzat de publicarea capitolului meu din volumul Idolii Forului (redactori: Sorin Adam Matei si Mona Momescu, Editura Corint, 2010). Atacul venise din partea lui Andrei Cornea (“Idoli si idolatri (II)”, Revista 22, 22 Iunie, 2010), care scria la acea vreme:
“Cred că suprema aberaţie din acest volum se află în textul lui István Aranyosi, “Specializarea intelectual: cazul intelectualilor filosofi din România. Un exerciţiu de logică.”.
Ce il deranja atat de mult pe Andrei Cornea? Il deranja faptul ca am scos in evidenta absenta oricarei activitati publicistice recunoscut academice la nivel international al catorva intelectuali “superstar” din Romania numiti “filosofi” fara a avea opera filosofica de o calitate minim acceptabila. In rapsunsul meu de pe blog am dat ca exemplu o carte recenta a lui Horia-Roman Patapievici, care este total lipsita de originalitate.
Ochii Beatricei (photo credit: Humanitas)
Dat fiind ca problema plagiatului este fierbinte zilele acestea, reiau cateva idei aici, impreuna cu pasaje pe care Patapievici le-a “subtilizat” de la alti autori in volumul mai sus amintit.
‘Temple Grandin’ @ DaKINO
Prin amabilitatea HBO Romania, DaKINO anunta proiectia speciala a Temple Grandin, biopic cu 15 nominalizari la Premiile Emmy si castigator a 5 din acestea, printre care pentru Cel mai bun film produs pentru televiune in 2010 si Cea mai buna actrita in rol principal intr-o miniserie – Claire Danes.
Bazat pe biografia lui Temple Grandin (Claire Danes), filmul prezinta etapa de diagnosticare, dezvoltarea acesteia in anii de scoala, precum si etapa transformarii sale intr-o femeie cu o sensibilitate innascuta si o intelegere perfecta a comportamentului animal.
Temple Grandin a fost diagnosticata cu autism in anul 1950, la varsta de 3 ani. In 2010, ea este profesor la Universitatea Colorado, are un doctorat in Animal Science si este o activista convinsa a drepturilor persoanelor cu autism.
Proiectia Temple Grandin la DaKINO 20 sprijina campania de strangere de fonduri demarata de catre Autism Romania (www.autismromania.ro), pentru deschiderea primului centru multifunctional pentru tineri si tineri adulti cu autism, informeaza organizatorii.
[preluare Hotnews]
Cum ajungi copil de mingi
Vad ca Andrei Cornea a devenit un fel de copil de mingi al lui Liiceanu & and the sinister „intellectual” company. Dupa ca s-a gasit sa atace, cu argumente foarte slabutze si cateodata chiar absurde (gen „Patapievici e fizician”; cam care o fi conceptul de FIZICIAN cu care lucreaza dl. Cornea?), –vezi aici si aici– articolul meu din Idolii Forului depsre nulitatile „filosofice” patente din tzarisoara noastra , acum se gaseste din nou in ipostaza de a-l apara pe editorul (si nimic mai mult) Gabriel Liiceanu de lupul cel rau: Caius Dobrescu. Parca Cornea (scuze pentru cacofonie) mi se parea, cu ceva ani in urma, omul ceva mai acceptabil din gasca sinistra de „oieri ai mintii” de pe langa Humanitas. Ca nu pare nici ahtiat dupa functii (ca Avramescu, Patapievici, Baconsky, Pleşu), nici hamesit dupa bunuri materiale (a la Liiceanu). Dar viata merge inainte 🙂
CEX: 02.10
Centrul de Excelenţa în Filosofie / UB (linkul este momentan catre site-ul vechi al CEX).
Admitere: 2 octombrie.
Update: site-ul nou (multam D)
Antipsihiatria la vârsta a doua
[Dacă aveţi răbdare să citiţi ce urmează, poate aveţi şi sugestii. Mulţumesc anticipat.]
Tony Judt (1948-2010)
Istoricul britanic Tony Judt a decedat vineri la New York, din cauza complicaţiilor sclerozei laterale amiotrofice de care suferea din 2008 [Night].
I think what we need is a return to a belief not in liberty, because that is easily converted into something else, as we saw, but in equality. Equality, which is not the same as sameness. Equality of access to information, equality of access to knowledge, equality of access to education, equality of access to power and to politics. We should be more concerned than we are about inequalities of opportunity, whether between young and old or between those with different skills or from different regions of a country. It is another way of talking about injustice. We need to rediscover a language of dissent. It can’t be an economic language since part of the problem is that we have for too long spoken about politics in an economic language where everything has been about growth, efficiency, productivity and wealth, and not enough has been about collective ideals around which we can gather, around which we can get angry together, around which we can be motivated collectively, whether on the issue of justice, inequality, cruelty or unethical behaviour. We have thrown away the language with which to do that. And until we rediscover that language how could we possibly bind ourselves together? We can’t come together on the basis of 19th or 20th-century ideas of inevitable progress or the natural historical progression from capitalism to socialism or whatever. We can’t believe in that anymore. And anyway, it can’t do the work for us. We need to rediscover our own language of politics. [Interviu în LRB, 25 martie 2010]
[Anunţuri în NY Times şi The Guardian]
trecutul boieresc al idolilor
Nu îmi este clar ce ar fi trebuit să fie Idolii Forului. Asta şi pentru că, neavând cartea, am citit doar două dintre texte. (Asistând la violenţa discuţiilor de aici şi de aiurea, mă tem că nelămurirea mea va fi permanentă.) În măsura în care mozaicul IF este aranjat de editor după liniile volumului său precedent, Boierii Minţii, ne-am putea aştepta ca această din urmă carte să fi pregătit deja apele – să fi sugerat o continuare. Am citit recent BM şi cred că se susţine, ca studiu, prin avansarea unei ipoteze interesante, şi, ca manifest, prin anunţarea unei agende polemice importante ataşate speculaţiei teoretice. Mai cred însă că BM este prea fragilă pentru a susţine orice altceva, cu atât mai puţin o campanie critică de anvergură. BM ar fi putut fi prefaţa interesantă a unui studiu sociologic sau antropologic veritabil despre elitele intelectuale româneşti şi micul lor fagure. Sorin Adam Matei ne-ar fi datorat o monografie în care să ne demonstreze că ideile din BM au tăiş. Acest studiu absent ar fi fost umbrela potrivită pentru o critică. Fără ea, mi se pare că ne găsim în situaţia în care braţul polemic, cel al sociologului devenit moralist, e cel dominant. O stângăcie.
recenzie la What Darwin Got Wrong de Peter Godfrey-Smith
În LRB, aici (mulţumesc, D, pentru semnalare).
Scurt raspuns lui Andrei Cornea
Un scurt raspuns la articolul d-lui Cornea. Am inceput rapsunsul pe forumul Revistei 22, il redau si il continui aici:
De ce va mirati ca apreciez unele trasaturi ale lui Andrei Plesu? Nu sunt sigur ca ati inteles argumentul meu. S-ar putea ca vina sa fie a mea, desi am formulat argumentul foarte clar, cu premise, reguli de derivare logica, si concluzii. Ca sa clarific. Eu subscriu la premisa principala, care suna asa: “intelectualul se exprima in spatiul public, dincolo de domeniul sau de specializare”. Asta este una dintre acceptiunile notiunii de intelectual critic, public, sau critic social, lider de opinie. Ideea este ca daca este sa ajungi intelectual, atunci ar fi trebuit ca tu sa fi produs ceva mai mult sau mai putin remarcabil in specialitatea ta, astfel incat esti indrituit sa ti se acorde atentia in spatiul public, dincolo de specialitatea ta. Doua exemple: Noam Chomsky si Richard Dawkins. Ambii se exprima in spatiul public in legatura cu probleme care nu tin de specialitatea lor (Chomsky, de exemplu, este un critic al imperialismului american, al politicilor Israelului, al societatii de consum, etc., Dawkins un propovaduitor al ateismului, un critic al bigotismului), dar, mai important, ei au ajuns sa aiba statutul de intelctual public nu pe ochi frumosi, ci pe spatele unor cariere intelectuale stralucitoare in domeniile lor de specialitate. Dawkins este specialist in biologie (de numele sau se leaga ipoteza ca nivelul selectiei darwiniene este cel al genei, introducerea conceptului de mema, ca unitate a evolutiei culturale, introducerea notiunii de fenotip extins, cu aplicabilitate in diverse domeniii unde se poate vorbi despre evolutie sau coevolutie), Chomsky in lingvistica, psihologie si filosofie (ipoteza gramaticii generative, ierarhia Chomsky, anti-behaviorism in stiinta cognitiva, modularitatea mintii). Specialist, domnule Cornea, nu inseamna sa ai o diploma universitara, asa cum sustineti dumneavoastra cand spuneti ca Patapievici este fizician. Daca domnia sa este fizician, atunci doamna Udrea este specialista in drept, iar Elena Basescu este specialista in economie (astea le sunt diplomele). Dupa cum chiar o persoana din anturajul Dilemei Vechi recunostea (fara sa-si dea seama), membri intelectualitatii “de elita” din Romania au cam ars etapele, au devenit voci ale cetatii fara sa fi pus ceva pe masa in termeni de specialitate academica (vezi http://www.dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/intelectualii-si-cortina-de-zgomote). D-le Cornea, se pare ca pentru d-voastra a fi specialist este acelasi lucru cu a avea o diploma universitara. Pentru mine nu! Cititi capitolul meu cu atentie, veti gasi referinta la Herbert Simon, de exemplu. Specialist devii dupa multi de ani in care te ocupi de un domeniu-doua. NU prea aveti asa ceva in Romania. Poate Adrian Marino a fost asa ceva –nu stiu, nu am citit decat o singura carte de Marino insa google scholar are o parere foarte buna despre el, deci el da, ar fi meritat sa fie mai in fata. (nota 1)
Am ascultat si interviul cu d-voastra si cu Sorin Adam Matei, pe Hotnews. Spuneti ca volumul “Ochii Beatricei”, al lui H.R. Patapievici, este scris din perspectiva unui fizician, ca este despre spatii non-Euclidiene, si ca nimeni altul decat un fizician precum d-l Patapievici nu ar fi avut indrituirea si cunostintele sa aiba o asemenea abordare asupra lui Dante. Tin sa va anunt ca ideea d-lui Patapievici este preluata, inclusiv metaforele si analogiile, din articolul “On Dante, Hyperspheres, and the Curvature of the Medieval Cosmos”, Journal of the History of Ideas 60.2 (1999) 195-216, scris de William Egginton, acesta din urma preluand si dezvoltand ideea originala de interpretare a lui Dante de la R. Osserman, The Poetry of the Universe (New York, 1995), 112-13). Egginton este departe de a fi un fizician; se ocupa de teorie literara. Ideea insa apare pentru prima oara in Mark Peterson, “Dante and the 3-sphere”, American Journal of Physics – December 1979 – Volume 47, Issue 12, pp. 1031-1035:
“We describe three different methods of visualizing the ”closed universe” S3, and point out language in Dantes Divine Comedy which suggests that he visualized his universe in the same ways, making his universe topologically S3.”
Desigur, d-ul Patapievici ii citeaza pe Egginton si pe ceilalti (deci, nu e chiar un plagiat) insa este greu sa discernem cat din contributia sa este original. “Ochii Beatricei” a castigat premiul uniunii scriitorilor in Romania. Nu s-a gasit nimeni sa citeasca volumul inainte ca el sa se publice, sa vada ca ideea principala este a altcuiva, ca ceea ce a adaugat autorul roman este poate prea putin? Mai mult, textul publicitar la cartea d-lui Patapievici include exact un pasaj despre hipersfera lui Riemann si o imagine (cea cu atingerea propriei cefe prin intinderea mainii in fata, intr-un unvers cu spatiul extrem de curbat) care ii apartin lui Egginton. Cititorul roman ramane, dupa obisnuita publicitate desantata acordata autorului roman genialoid, cu ideea ca Patapievici a avut originala idee de a intepreta imaginile descrise de Dante prin prisma notiunii hipersferei lui Riemann (atat Egginton, cat si Patapievici vorbesc despre hipersfera pur si simplu insa, strict vorbind, notiunea de hipersefera se refera la generalizarea notiunii de sfera la orice numar arbitrar de dimensiuni spatiale euclidiene, nu doar la 4. Cu alte cuvinte, hipersfera lui Riemann este un caz particular de hipersfera, si, mai exact, un model particular, instabil de altfel, al universului in care traim). Cateva citate comparative din cei doi autori, Patapievici si Egginton:
Patapievici :
« Imaginati-va ca am trai intr-o lume ca o bila mica. Asta ar insemna ca spatiul este curb. Acum, sa presupunem ca eu as intinde mana inainte. Daca sfera lumii noastre ar fi foarte mica, stiti ce s-ar intampla? Mana mea mi-ar atinge ceafa. La rigoare, intr-un univers sferic de dimensiuni suficient de reduse, avand adica o curbura indeajuns de mare, pentru a-mi scarpina ceafa ar trebui sa intind mana in fata.» (text publicitar Humanitas, Ochii Beatricei)
« Imaginati-va ca as trai într-o lume ca o bila mica, altfel spus, ca spatiul ar fi curb si eu as întinde mâna înainte. Daca sfera ar fi foarte mica, stiti ce s-ar întâmpla? Mâna mea mi-ar atinge ceafa. Daca ar fi foarte mica curbura, întinzând mâna m-as scarpina pe ceafa. (…) Modul geometrilor de astazi de a reprezenta cum ar arata aceasta sfera cu suprafata bidimensionala se cheama hipersfera: de fapt, o sfera în patru dimensiuni.» (Conferinta pe care se bazeaza Ochii Beatricei)
Egginton :
“If the sphere were made small enough, you would encounter some bizarre effects, such as continually returning to the same place you just left despite not having changed directions. Or if the sphere were really small, you could scratch your own back by simply stretching your arm out in front of your body. Now imagine that this world is not small but rather immeasurably large and that we are now all inhabitants of this space, a space that has, in fact, three dimensions. The space in which we live is still curved, it is still the surface of a gigantic sphere, but this sphere is no longer a two-dimensional surface. It is rather what mathematics calls a hypersphere, a sphere whose surface is extended in three dimensions.” (Egginton, pagina 196)
Patapievici:
« Imaginati-va cum ar fi daca noi am fi niste fapturi bidimensionale. Am locui pe suprafata unei supe si cineva ar mânca o supa. Cum as vedea eu lingura? Fiind faptura bidimensionala, nu pot sa ies sa vad ca cineva mânânca. Ce vad eu este ca apare un punct, apoi o linie curba care se mareste pâna la diametrul maxim al supei, dupa aceea se micsoreaza si devine iarasi un punct. Dupa care apare din nou un punct si este miscarea inversa. » (Conferinta pe care se bazeaza Ochii Beatricei)
Egginton :
« Imagine that you are a completely flat creature, living happily in your two-dimensional world. As observers we are outside this world, and we can see you milling about with your flat friends, blissfully unaware of the uncharted regions one dimension away on either side of you. Now imagine that this plane is not flat–in the sense of rectilineal–as you might have created it in your mind, but rather is curved; in fact it is a sphere. Assuming that this sphere is large enough, there is no reason that you, an inhabitant of this surface, should be aware of its curvature.”
Patpievici:
« Dar se mai intampla ceva, independent de faptul ca spatiul este sferic ori nu. Ceea ce eu vad atunci cand ma uit drept in fata nu este o situatie contemporana cu mine, ci una care s-a petrecut in trecut: mi-as vedea, daca spatiul ar fi suficient de curbat, ceafa de azi-dimineata, sa zicem, nu ceafa de acum. Atunci cand privim cerul instelat de deasupra noastra noi nu vedem prezentul, ci trecutul situatiilor stelare la care ne uitam: orice privire in adancul cerului este de fapt o privire aruncata in trecut, si anume, cu cat mai departe ne uitam in spatiu, cu atat mai la inceput – spre inceputul timpului – patrundem. La rigoare, limita de vizibilitate a cerului ar trebui sa fie originea universului. » (text publicitar Humanitas, Ochii Beatricei)
Egginton
“As we train our vision on the distant reaches of space, we are also looking back in time, such that the light that has traveled the furthest is also the oldest; and the uniformity we see at the edges of the visible cosmos is the uniformity of the cosmos itself, a relatively short time after its birth.”
Patapievici :
« Nu sustin ca Dante ar fi avut facultatile de geometru ale lui Bernhard Riemann; deloc! » (Conferinta pe care se bazeaza Ochii Beatricei)
Egginton:
“I am not proposing to naively interpret the past in our own image, claiming Dante to be a mathematical genius [End Page 195]”
Patapievici:
“Acest lucru înseamna ca mergând pâna la capat cu cunostintele pe care le avem, universul crestin medieval trebuie sa fie o hipersfera, care are în centrul ei absolut pe Dumnezeu. Cum seamana aceasta cu lumea Big Bang-ului nostru? Foarte bine!”
Egginton
“For Osserman this image is a startlingly accurate rendition of the retro-verse, in which the point of light the poet depicts at the center of the universe–representing, of course, God–coincides perfectly with the Big Bang in contemporary cosmology.” (pagina 198)
Nu mai continui. Cine va mai fi curios (cine are mai mult timp pentru asa ceva) va consulta articolul lui Egginton mai atent, il va compara cu extrem de originalul volum al genialoidului vostru Patapievici si se va racori :)).
Nota 1: desi in afara tarii exista intelectuali romani care au cariere demne de admiratie, unii fiind si intelectuali publici: Aurelian Craiutu, Vladimir Tismaneanu, Virgil Nemoianu, sau Radu J. Bogdan.
Gândul în maghiară
Versiunea electronică a cotidianului Gândul apare acum şi în limba maghiară.
RfA 4.1
Ultimul număr din RfA:
- Radu J. Bogdan, „Construcţia socioculturală a imaginaţiei. Schiţa unui argument” [.pdf]
- Constantin Stoenescu, „Identitatea disciplinară a sociologiei ştiinţei în lucrările lui Robert K. Merton” [.pdf]
- Denis Vernant, „Despre virtuţile axiomatizării, ilustrate printr-un exemplu” [.pdf]
- Cristian Ducu, „Rolul argumentului funcţiei în etica aristotelică” [.pdf]
- Interviu cu Radu Bogdan: „Filosofii au fost şi rămân, potenţial, cei mai înveteraţi adepţi ai interdisciplinarităţii, mai ales dacă iau naturalismul foarte în serios.” [.pdf]
videopolitica în Italia (şi în noua Italie?)
Cartea publicată de fostul ambasador al Statelor Unite în România, Jim Rosapepe, împreună cu soţia sa, Sheilah Kast, a produs mici valuri şi prin media autohtone acum ceva timp. Unul din valuri era ridicat de afirmaţia că, dincolo de zgomotul şi mizeriile deceniilor postcomuniste, cursul României este asemănător celui al Italiei postbelice. Rosapepe şi Kast exprimau, din câte mi-am dat seama din surse secundare (e.g.), un optimism moderat accesibil mai mult celor din afară. Privită în contextul său şi în siajul istoriei sale recente, România nu arată în aceşti ani prea rău (în multe privinţe, sunt de acord că este aşa). Dacă „raţiuni economice” – care acum par a pretinde maiestatea rezervată în vremuri mai bune „raţiunilor de stat” – ne obligă la un regim de veşti cataclismice notate în CAPSLK, poate nu ar fi rău să ne răcorim minţile uzând de detaşarea altora.
Nu ştiu cât se poate susţine ideea că România repetă ceva din traseul recent al Italiei. Anumite asemănări însă ar trebui evitate. Am văzut ieri un documentar care a rulat la TIFF şi care va rula şi la retrospectiva TIFF din Bucureşti pe 17 iunie. Filmul se cheamă Videocracy şi adună câteva fragmente din subteranele tabloidizării scenei politice din Italia. Vedem de exemplu un domn pe nume Lele Mora, puppeteer, creator de personaje pentru „sticla” berlusconiană, care îşi exhibă simpatiile mussoliniene zâmbindu-ne cu o căldură uşor erotică. Sau un şantajist care se dă drept haiduc modern: iau de la bogaţi, îmi dau mie. Figura lui Presidente este aproape absentă – ar fi poate redundant, pentru că, aşa cum ne spune un regizor de platou TV, personalitatea lui difuzează în glamour-ul de pe ecran şi de la tribună, în culorile mai vii, în vocile mai stridente, în femeile mai dezbrăcate. O nouă decadenţă romană, cu gladiatoare minore şi barbari farbicaţi, convenabil, acasă.
Noi, în mica Italie a domnilor Voiculescu şi Vântu, a politicii televizate la Taraf şi B1, ar trebui să să privim cu un oarecare scepticism spre Roma Madre.
Calculemus! 