Calculemus!

Let us calculate.

Archive for the ‘Propaganda’ Category

Cum ajungi copil de mingi

Vad ca Andrei Cornea a devenit un fel de copil de mingi al lui Liiceanu & and the sinister „intellectual” company. Dupa ca s-a gasit sa atace, cu argumente foarte slabutze si cateodata chiar absurde (gen „Patapievici e fizician”; cam care o fi conceptul de FIZICIAN cu care lucreaza dl. Cornea?), –vezi aici si aici– articolul meu din Idolii Forului depsre nulitatile „filosofice” patente din tzarisoara noastra , acum se gaseste din nou in ipostaza de a-l apara pe editorul (si nimic mai mult) Gabriel Liiceanu de lupul cel rau: Caius Dobrescu. Parca Cornea (scuze pentru cacofonie) mi se parea, cu ceva ani in urma, omul ceva mai acceptabil din gasca sinistra de „oieri ai mintii” de pe langa Humanitas. Ca nu pare nici ahtiat dupa functii (ca Avramescu, Patapievici, Baconsky, Pleşu), nici hamesit dupa bunuri materiale (a la Liiceanu). Dar viata merge inainte 🙂

Anunțuri

Written by István Aranyosi

Octombrie 13, 2010 at 5:30 pm

CEX: 02.10

leave a comment »

Centrul de Excelenţa în Filosofie / UB (linkul este momentan catre site-ul vechi al CEX).

Admitere: 2 octombrie.

Update: site-ul nou (multam D)

Written by George

Septembrie 29, 2010 at 11:48 pm

Publicat în Propaganda, RO

Tagged with ,

Scurt raspuns lui Andrei Cornea

Un scurt raspuns la articolul d-lui Cornea. Am inceput rapsunsul pe forumul Revistei 22, il redau si il continui aici:

De ce va mirati ca apreciez unele trasaturi ale lui Andrei Plesu? Nu sunt sigur ca ati inteles argumentul meu. S-ar putea ca vina sa fie a mea, desi am formulat argumentul foarte clar, cu premise, reguli de derivare logica, si concluzii. Ca sa clarific. Eu subscriu la premisa principala, care suna asa: “intelectualul se exprima in spatiul public, dincolo de domeniul sau de specializare”. Asta este una dintre acceptiunile notiunii de intelectual critic, public, sau critic social, lider de opinie. Ideea este ca daca este sa ajungi intelectual, atunci ar fi trebuit ca tu sa fi produs ceva mai mult sau mai putin remarcabil in specialitatea ta, astfel incat esti indrituit sa ti se acorde atentia in spatiul public, dincolo de specialitatea ta. Doua exemple: Noam Chomsky si Richard Dawkins. Ambii se exprima in spatiul public in legatura cu probleme care nu tin de specialitatea lor (Chomsky, de exemplu, este un critic al imperialismului american, al politicilor Israelului, al societatii de consum, etc., Dawkins un propovaduitor al ateismului, un critic al bigotismului), dar, mai important, ei au ajuns sa aiba statutul de intelctual public nu pe ochi frumosi, ci pe spatele unor cariere intelectuale stralucitoare in domeniile lor de specialitate. Dawkins este specialist in biologie (de numele sau se leaga ipoteza ca nivelul selectiei darwiniene este cel al genei, introducerea conceptului de mema, ca unitate a evolutiei culturale, introducerea notiunii de fenotip extins, cu aplicabilitate in diverse domeniii unde se poate vorbi despre evolutie sau coevolutie), Chomsky in lingvistica, psihologie si filosofie (ipoteza gramaticii generative, ierarhia Chomsky, anti-behaviorism in stiinta cognitiva, modularitatea mintii). Specialist, domnule Cornea, nu inseamna sa ai o diploma universitara, asa cum sustineti dumneavoastra cand spuneti ca Patapievici este fizician. Daca domnia sa este fizician, atunci doamna Udrea este specialista in drept, iar Elena Basescu este specialista in economie (astea le sunt diplomele). Dupa cum chiar o persoana din anturajul Dilemei Vechi recunostea (fara sa-si dea seama), membri intelectualitatii “de elita” din Romania au cam ars etapele, au devenit voci ale cetatii fara sa fi pus ceva pe masa in termeni de specialitate academica (vezi http://www.dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/intelectualii-si-cortina-de-zgomote). D-le Cornea, se pare ca pentru d-voastra a fi specialist este acelasi lucru cu a avea o diploma universitara. Pentru mine nu! Cititi capitolul meu cu atentie, veti gasi referinta la Herbert Simon, de exemplu. Specialist devii dupa multi de ani in care te ocupi de un domeniu-doua. NU prea aveti asa ceva in Romania. Poate Adrian Marino a fost asa ceva –nu stiu, nu am citit decat o singura carte de Marino insa google scholar are o parere foarte buna despre el, deci el da, ar fi meritat sa fie mai in fata. (nota 1)

Am ascultat si interviul cu d-voastra si cu Sorin Adam Matei, pe Hotnews. Spuneti ca volumul “Ochii Beatricei”, al lui H.R. Patapievici, este scris din perspectiva unui fizician, ca este despre spatii non-Euclidiene, si ca nimeni altul decat un fizician precum d-l Patapievici nu ar fi avut indrituirea si cunostintele sa aiba o asemenea abordare asupra lui Dante. Tin sa va anunt ca ideea d-lui Patapievici este preluata, inclusiv metaforele si analogiile, din articolul “On Dante, Hyperspheres, and the Curvature of the Medieval Cosmos”, Journal of the History of Ideas 60.2 (1999) 195-216, scris de William Egginton, acesta din urma preluand si dezvoltand ideea originala de interpretare a lui Dante de la R. Osserman, The Poetry of the Universe (New York, 1995), 112-13). Egginton este departe de a fi un fizician; se ocupa de teorie literara. Ideea insa apare pentru prima oara in Mark Peterson, “Dante and the 3-sphere”, American Journal of Physics – December 1979 – Volume 47, Issue 12, pp. 1031-1035:

“We describe three different methods of visualizing the ”closed universe” S3, and point out language in Dantes Divine Comedy which suggests that he visualized his universe in the same ways, making his universe topologically S3.”

Desigur, d-ul Patapievici ii citeaza pe Egginton si pe ceilalti (deci, nu e chiar un plagiat) insa este greu sa discernem cat din contributia sa este original. “Ochii Beatricei” a castigat premiul uniunii scriitorilor in Romania. Nu s-a gasit nimeni sa citeasca volumul inainte ca el sa se publice, sa vada ca ideea principala este a altcuiva, ca ceea ce a adaugat autorul roman este poate prea putin? Mai mult, textul publicitar la cartea d-lui Patapievici include exact un pasaj despre hipersfera lui Riemann si o imagine (cea cu atingerea propriei cefe prin intinderea mainii in fata, intr-un unvers cu spatiul extrem de curbat) care ii apartin lui Egginton. Cititorul roman ramane, dupa obisnuita publicitate desantata acordata autorului roman genialoid, cu ideea ca Patapievici a avut originala idee de a intepreta imaginile descrise de Dante prin prisma notiunii hipersferei lui Riemann (atat Egginton, cat si Patapievici vorbesc despre hipersfera pur si simplu insa, strict vorbind, notiunea de hipersefera se refera la generalizarea notiunii de sfera la orice numar arbitrar de dimensiuni spatiale euclidiene, nu doar la 4. Cu alte cuvinte, hipersfera lui Riemann este un caz particular de hipersfera, si, mai exact, un model particular, instabil de altfel, al universului in care traim).  Cateva citate comparative din cei doi autori, Patapievici si Egginton:

Patapievici :

« Imaginati-va ca am trai intr-o lume ca o bila mica. Asta ar insemna ca spatiul este curb. Acum, sa presupunem ca eu as intinde mana inainte. Daca sfera lumii noastre ar fi foarte mica, stiti ce s-ar intampla? Mana mea mi-ar atinge ceafa. La rigoare, intr-un univers sferic de dimensiuni suficient de reduse, avand adica o curbura indeajuns de mare, pentru a-mi scarpina ceafa ar trebui sa intind mana in fata.» (text publicitar Humanitas, Ochii Beatricei)

« Imaginati-va ca as trai într-o lume ca o bila mica, altfel spus, ca spatiul ar fi curb si eu as întinde mâna înainte. Daca sfera ar fi foarte mica, stiti ce s-ar întâmpla? Mâna mea mi-ar atinge ceafa. Daca ar fi foarte mica curbura, întinzând mâna m-as scarpina pe ceafa. (…) Modul geometrilor de astazi de a reprezenta cum ar arata aceasta sfera cu suprafata bidimensionala se cheama hipersfera: de fapt, o sfera în patru dimensiuni.» (Conferinta pe care se bazeaza Ochii Beatricei)

Egginton :

“If the sphere were made small enough, you would encounter some bizarre effects, such as continually returning to the same place you just left despite not having changed directions. Or if the sphere were really small, you could scratch your own back by simply stretching your arm out in front of your body. Now imagine that this world is not small but rather immeasurably large and that we are now all inhabitants of this space, a space that has, in fact, three dimensions. The space in which we live is still curved, it is still the surface of a gigantic sphere, but this sphere is no longer a two-dimensional surface. It is rather what mathematics calls a hypersphere, a sphere whose surface is extended in three dimensions.” (Egginton, pagina 196)

Patapievici:

« Imaginati-va cum ar fi daca noi am fi niste fapturi bidimensionale. Am locui pe suprafata unei supe si cineva ar mânca o supa. Cum as vedea eu lingura? Fiind faptura bidimensionala, nu pot sa ies sa vad ca cineva mânânca. Ce vad eu este ca apare un punct, apoi o linie curba care se mareste pâna la diametrul maxim al supei, dupa aceea se micsoreaza si devine iarasi un punct. Dupa care apare din nou un punct si este miscarea inversa. » (Conferinta pe care se bazeaza Ochii Beatricei)

Egginton :

« Imagine that you are a completely flat creature, living happily in your two-dimensional world. As observers we are outside this world, and we can see you milling about with your flat friends, blissfully unaware of the uncharted regions one dimension away on either side of you. Now imagine that this plane is not flat–in the sense of rectilineal–as you might have created it in your mind, but rather is curved; in fact it is a sphere. Assuming that this sphere is large enough, there is no reason that you, an inhabitant of this surface, should be aware of its curvature.”

Patpievici:

« Dar se mai intampla ceva, independent de faptul ca spatiul este sferic ori nu. Ceea ce eu vad atunci cand ma uit drept in fata nu este o situatie contemporana cu mine, ci una care s-a petrecut in trecut: mi-as vedea, daca spatiul ar fi suficient de curbat, ceafa de azi-dimineata, sa zicem, nu ceafa de acum. Atunci cand privim cerul instelat de deasupra noastra noi nu vedem prezentul, ci trecutul situatiilor stelare la care ne uitam: orice privire in adancul cerului este de fapt o privire aruncata in trecut, si anume, cu cat mai departe ne uitam in spatiu, cu atat mai la inceput – spre inceputul timpului – patrundem. La rigoare, limita de vizibilitate a cerului ar trebui sa fie originea universului. » (text publicitar Humanitas, Ochii Beatricei)

Egginton

“As we train our vision on the distant reaches of space, we are also looking back in time, such that the light that has traveled the furthest is also the oldest; and the uniformity we see at the edges of the visible cosmos is the uniformity of the cosmos itself, a relatively short time after its birth.”

Patapievici :

« Nu sustin ca Dante ar fi avut facultatile de geometru ale lui Bernhard Riemann; deloc! » (Conferinta pe care se bazeaza Ochii Beatricei)

Egginton:

“I am not proposing to naively interpret the past in our own image, claiming Dante to be a mathematical genius [End Page 195]”

Patapievici:

“Acest lucru înseamna ca mergând pâna la capat cu cunostintele pe care le avem, universul crestin medieval trebuie sa fie o hipersfera, care are în centrul ei absolut pe Dumnezeu. Cum seamana aceasta cu lumea Big Bang-ului nostru? Foarte bine!”

Egginton

“For Osserman this image is a startlingly accurate rendition of the retro-verse, in which the point of light the poet depicts at the center of the universe–representing, of course, God–coincides perfectly with the Big Bang in contemporary cosmology.” (pagina 198)

Nu mai continui. Cine va mai fi curios (cine are mai mult timp pentru asa ceva) va consulta articolul lui Egginton mai atent, il va compara cu extrem de originalul volum al genialoidului vostru Patapievici si se va racori :)).

Nota 1: desi in afara tarii exista intelectuali romani care au cariere demne de admiratie, unii fiind si intelectuali publici: Aurelian Craiutu, Vladimir Tismaneanu, Virgil Nemoianu, sau Radu J. Bogdan.

Written by István Aranyosi

Iunie 22, 2010 at 11:02 am

RfA 4.1

leave a comment »

Ultimul număr din RfA:

  • Radu J. Bogdan, „Construcţia socioculturală a imaginaţiei. Schiţa unui argument” [.pdf]
  • Constantin Stoenescu, „Identitatea disciplinară a sociologiei ştiinţei în lucrările lui Robert K. Merton” [.pdf]
  • Denis Vernant, „Despre virtuţile axiomatizării, ilustrate printr-un exemplu” [.pdf]
  • Cristian Ducu, „Rolul argumentului funcţiei în etica aristotelică” [.pdf]
  • Interviu cu Radu Bogdan: „Filosofii au fost şi rămân, potenţial, cei mai înveteraţi adepţi ai interdisciplinarităţii, mai ales dacă iau naturalismul foarte în serios.” [.pdf]

    Written by Stefan Ionescu

    Iunie 13, 2010 at 10:21 am

    „Idolii Forului” in Observator Cultural

    leave a comment »

    In cel mai recent numar al revistei Observator Cultural sunt prezente trei articole despre volumul „Idolii Forului”.

    Written by István Aranyosi

    Iunie 5, 2010 at 9:58 am

    Chomsky, 28 mai 2010, Paris

    leave a comment »

    Aici (codul de încorporare a videoclipului pare să nu funcţioneze).  Mergeţi direct la chomsky.fr

    PS. După conferinţa de pe 31 mai la Collège de France:

    Written by George

    Mai 29, 2010 at 11:20 pm

    Publicat în Propaganda, Resources

    Tagged with , ,

    Cetăţeni

    leave a comment »

    Alina Mungiu-Pippidi

    • Tratamentul cu cianuri (13 mai)

      Populismul de dreapta, că e greşit să crezi că doar stânga e populistă, face ravagii prin gazete zilele astea că statul e prea mare. Nu: economia noastră privată e prea mică. Sigur că e mai uşor să tai statul decât să stimulezi economia: dar vezi că statul ăsta e greu de tăiat din două motive. Unul, că, fiind un stat clientelar, sunt mai mari şanse să tai pe oricine, dar nu clienţii, să îl dai afară pe suplinitorul de la ţară (în timp ce ţii discursuri că problema educaţiei e lipsa de acces din rural), şi nu pe ambasadorul în Luxemburg, deşi primul e şi mai prost plătit, şi mai folositor ca al doilea. Şi, doi, că deja prin părţile esenţiale statul era subfinanţat.

    Cristian Pîrvulescu

    • Statul de nimic (14 mai)

      Totul porneşte de la un acelaşi numitor comun, credinţa în capacitatea pieţei de a se autoregla, de a surmonta singură toate crizele. De aceea, statul şi birocraţia sa trebuie limitate la maximum. Scopul statului nu mai este bunăstarea generală, promisiunea democratică mai veche, ci asigurarea bazelor îmbogăţirii. Dar, în vreme ce democraţia nu a făcut niciodată obiectul vreunei dezbateri publice autentice – şi cu atât mai puţin al vreunei campanii de educaţie civică inteligentă dusă la nivel naţional de către autorităţi, ideile neoliberale privind caracterul natural al pieţei şi cupiditatea intrinsecă a omului au beneficiat de condiţii propice de propagare până într-acolo încât s-au transformat într-un fel de loc comun.

    • Calea dreaptă (2 aprilie)

      O parte a clasei politice româneşti nu şi-a ascuns ostilitatea faţă de noul preşedinte american. Modelul social pe care acesta îl încarna nu era compatibil cu stereotipurile dominate pe la noi. De aceea, până la recenta adoptare a legii privind asigurările de sănătate, Obama era considerat un preşedinte terminat. Acum însă, o dată cu succesul său, „calea cea dreaptă” nu mai este la fel de sigură. În America, preşedintele crede că sindicatele sunt o parte a soluţiei. Şi că democraţia nu este posibilă fără justiţie socială. Dar în România?

    Mircea Cărtărescu

    • Râsul la mormânt (14 mai)

      Clasa politică de la noi trebuie odată să înţeleagă că, sub oblăduirea ei, a apărut un stat al nedreptăţii sociale, că impasul în care suntem azi i se datorează în întregime şi că e măcar în interesul ei, dacă nu al ţării, să schimbe starea de fapte. Căci un stat nedrept social şi fără respectul legilor va fi întotdeauna un stat instabil, primitiv, cu o clasă politică ameninţată. Un stat dispreţuit, pe drept cuvânt, de lumea civilizată.

    To be continued…

    Written by Stefan Ionescu

    Mai 15, 2010 at 3:29 am