Posts Tagged ‘filosofie’
„Idolii Forului” in Observator Cultural
In cel mai recent numar al revistei Observator Cultural sunt prezente trei articole despre volumul „Idolii Forului”. 
Ce cred filosofii
Dacă nu v-aţi săturat de sondaje după ultimele alegeri, aruncaţi un ochi pe rezultatele preliminare ale sondajelor de la PhilPapers. Puteţi afla că, în ciuda unui trop frecvent prin anii ’80-’90, Quine nu a convins pe mulţi cu argumentele împotriva distincţiilor analitic/sintetic şi a priori/a posteriori, că aproximativ unul din doi filosofi acceptă/tind să accepte fizicalismul şi naturalismul, sau că doar unul din şapte acceptă/tinde să accepte o formă de teism. Have fun!
Simpozion Darwin @ Unibuc
Am mai anunţat aici că între 20-22 noiembrie va avea loc simpozionul „Darwin, evoluţia speciilor şi gândirea evoluţionistă”, organizat de Facultatea de Filosofie şi Facultatea de Biologie a Universităţii Bucureşti. Programul este în sfârşit gata şi poate fi descărcat de aici (.pdf, via AdAstra). Este un eveniment major, cu participanţi din Bucureşti, Cluj şi Iaşi, ceea ce se întâmplă destul de rar la noi; sper să fie un succes (chiar dacă se suprapune cu alegerile).
Idolii Forului
Idolii Forului este un volum dedicat notiunii de intelectual, editat de catre Sorin Adam Matei si Mona Momescu, in curs de aparitie (va aparea luna acesta, dupa toate aparentele). Printre contributori ii gasim pe Vasile Morar, Gabriel Andreescu, Mircea Flonta. Voi avea si eu o contributie, cu titlul „Specializarea: Intelectual. Cazul intelectualilor filosofi din România”. Nu cred ca mi-e permis sa incarc tot articolul, deocamdata, insa inserez mai jos o bucata din articol, si anume argumentul pe care il apar, ca un mic preview: Citește restul acestei intrări »
The truth is out!
@ Wikipedia they be blowin’ our cover:
Philosophers (and other users of logic) spend a lot of time and effort searching for and removing (or intentionally adding) ambiguity in arguments, because it can lead to incorrect conclusions and can be used to deliberately conceal bad arguments.
And it looks like an inside job, too 🙂
Interviu cu István: „E trist că românilor nu li se oferă modele autentice pe plan academic”
István a dat de curând un interviu pentru o publicaţie online din oraşul său natal, Sighetul Marmaţiei, în care vorbeşte despre câteva teme atinse şi aici – filosofie analitică şi prezenţa ei redusă în România, móde şi modéle culturale locale, ce înseamnă administraţia universitară responsabilă etc:
Consider că e trist ca românilor să nu li se ofere modele autentice pe plan academic. De Radu Bogdan am auzit pentru prima dată prin 2000, când i-am citit cartea despre filosoful australian David Armstrong. În 2007 i-am devenit coleg la Bilkent. Este un gânditor de care ar trebui să se ştie în România, ar trebui să i se publice cărţile. Ar fi un prim pas spre o deschidere spre filosofia practicată azi în cercurile mondiale de elită, şi, inevitabil, o îndepartare de dumpingul de produse autohtone de gen „şcoala Noica”, „neo-Cioranism”, sau eseistica şi aforistica complet neargumentative care sunt la modă în Romania, şi de care mie personal mi s-a facut acru.
Deocamdată, doar partea întâi.
Update, 08.23: şi partea a doua.
Filozofi, filozofagii, si –-gii
In cel mai recent numar al The Philosopher’s Magazine, gasiti o scurta scrisoare scrisa de Varol Akman, despre situatia filosofiei (sau filozofiei, ca sa ne humanitasizam) in Turcia. Mi-a placut urmatorul pasaj:
„The troubles start with – what else? – a naming problem. Philosophers in Turkey would prefer to state that they are philosophy-ists (felsefeci in Turkish) rather than philosophers (filozof). For the latter description evokes in the mind of the average citizen a bizarre figure who is probably bearded, shoddily dressed, and half-crazy, and who watches the heavens for fun in his spare time.”
In turca, litera „c” se pronunta „gi” sau „ge” (sau „j” ca si in englezul „jar”, sau „john”).
Terminatiile „ci” si „cı” (litera „ı”, un i fara punctul pe sine, este echivalentul lui „î” sau „â” in romana) se folosesc pentru a desemna o profesie sau o activitate comerciala. Sunt echivalentul lui „giu” in romana. De exemplu „geamgiu” in turca este „camci”, si se pronunta cam „geamgiî” (in romana nu suna bine, poate mai potrivit este in engleza, ceva de genul „jummja”). In mod similar, „makascı”, sau „çaicı”, ar insemna „macazgiu” (cel responsabil cu schimbarea macazului), sau „ceaigiu” (cel care vinde ceai). Ghici cum se traduce „makaracı”…
„Felsefeci” ar insemna, deci, filozofagiu –unul care se ocupa de filozofie, sau comercializeaza filozofie. M-am gandit ca acest termen e chiar potrivit pentru unul ca mine, de exemplu, care preda filozofie, si mai scrie cate o chestie acolo. Mai mult, tot mai des tind sa cred ca Frege si Russell au fost ultimii filozofi – toti cei de dupa sunt filozofagii. Deci, cred ca turcii au dreptate (dar din alte motive decat cred ei insisi).
Ma gandesc atunci ce sa pun in spatiul gol in „–-giu”, cand trebuie sa definesc un Pleşu sau un Patapievici, sau un Liiceanu…
Filosofie la CNCSIS
Săptămâna trecută Richard Zach a publicat o listă a granturilor de cercetare acordate filosofilor canadieni anul acesta. Au fost 92 de aplicaţii la comisia pentru filosofie, iar 28 de proiecte au primit finanţare. De curiozitate m-am uitat şi eu pe listele de la CNCSIS ieri seară. Lista de mai jos nu e exhaustivă, pentru că
- am sărit toate chestiile care miroseau prea tare a critică literară, istorie sau teologie de la Comisia 3 (Socio-Umane); ştiu că în .ro anything goes drept filosofie, dar, totuşi…
- n-am trecut cele câteva proiecte de lingvistică, psihologie cognitivă şi inteligenţă artificială (păreau mai curând aplicaţii decât cercetări teoretice);
- s-ar putea să mai fie proiecte interesante la alte comisii (de ex. la matematică);
- dar site-ul CNCSIS e făcut cu picioarele, şi nu suport să mai dau pe-acolo anul ăsta.
Here it goes: Citește restul acestei intrări »
Idiosincrazii nicasiene
Din G. Liiceanu, Jurnalul de la Păltiniş, a.k.a. „O catastrofă paideică în cultura română” (Bucureşti: Humanitas, 1991).
Luni, 10 oct 1977:
Tot de la cazul lui mi-a venit şi gîndul neşansei de a ajunge la filozofie a celor care au pornit către ea dinspre ştiinţe. Aristotel este primul exemplu, apoi Descartes şi Leibniz, care astăzi ar fi făcut nu filozofie, ci fizică, matematică sau logică. În secolul nostru nici un om de ştiinţă nu a dat filozofie mare şi cazul tipic este poate al lui Heisenberg. Dar de ce se întîmplă aşa? Pentru că filozofia înseamnă mania, nebunie, or nici un om de ştiinţă nu poate avea mania. Aici nu e vorba decît de un divorţ unilateral, pentru că filozofia poate anexa oricînd ştiinţa şi are oricînd de făcut ceva cu ea. Dintr-un singur punct exterior filozofiei poţi ajunge la filozofie: de la teologie. (p. 21)
Duminică, 18 feb 1979:
Cînd intri în filozofie îţi schimbi numele, nu te mai poate chema Saul sau Kepha; îţi spui Pavel sau Petru. Sigur că nu e uşor să explici ce înseamnă să ai organ filozofic. Poţi spune că Platon, Hegel şi Heidegger au sigur, cum tot sigur este că un Descartes sau un Leibniz nu au. N-am încetat să mă întreb toată viaţa dacă Aristotel a avut sau nu organul acesta şi înclin să cred mai degrabă că nu, deşi recunosc că peste problemele lui nu poţi trece. (p. 40)
Joi, 7 mai 1981:
Gîndiţi-vă ce înseamnă un asemenea lucru într-o lume bîntuită nu numai de degradarea curentă a cuvîntului, ci şi de asceza pe care o aduce cu sine filozofia analitică anglo-saxonă. Am terminat de curînd cartea lui Hintikka, pe care mi-a împrumutat-o Sorel [Sorin Vieru]: Knowledge and Belief. Să vedeţi ce carte ştie Hintikka; să vedeţi cît de bine îl stăpîneşte pe Aristotel! Dar să vedeţi totodată ce înseamnă să treci prin cultura mare şi să o părăseşti pentru asceza analiticului şi logicului. Oamenii ăştia îşi refuză sinteza! Asceza logicii, la fel ca cea religioasă, devine religiozitate fără religie: intrare în puritatea unui gînd fără obiect. Dar să vedeţi unde ajunge cartea lui Hintikka, unde ajunge Hintikka cu problema lui „ştiu că ştiu”. Ajunge la bietul Schopenhauer, pentru care problema lui „ştiu că ştiu” se reduce pînă la urmă tot la faptul simplu de a şti: lui Schopenhauer îi scapă în felul acesta tocmai miracolul filozofiei, care este reflexivitatea. Dar dacă aici ajungi după ce întreprinzi pe două sute de pagini „analiza logică a două noţiuni” — cum îşi subintitulează Hintikka lucrarea —, dacă ajungi tot la prostia lui Schopenhauer de acum un secol (ce-i drept, demonstrată cu mijloace formale), dă-mi voie atunci să-ţi spun că nu faci decît să mă blochezi, că nu mă muţi din loc, că mă laşi acolo unde eram. Şi atunci afirm, chit că Sorel o să se supere pe mine, că Hintikka nu mai e nici măcar un alexandrin: e un mandarin. Şi e pecinginea mandarinismului — maniera în locul substanţei — cea care se întinde astăzi peste cultură cu spiritul acesta anglo-saxon, cu formalismul logic care în America a devenit aproape o materie teologală şi a cărui singură graţie este de a fi generat paradoxul gratuităţii în mijlocul spiritului pragmatic. Pe lîngă toţi Hintikka de astăzi, Wittgenstein îmi pare a fi un zeu: el a atacat toate problemele mari şi a făcut-o cu un simţ al răspunderii pe care cei de azi nu îl mai au. Wittgenstein este o culme de presocratism într-o lume care alexandrinizează şi mandarinizează. E o lume teribilă lumea de astăzi; şi poate că numai cei care au ştiut să păstreze monoteismul în condiţia diasporei o mai pot salva. Numai ei mai pot contracara cultura pustiitoare a anglo-saxonilor, reconvertind cultura la bunul
monoteism al spiritului. (p. 105)
So: Aristotel, Descartes şi Leibniz nu au „organ filosofic” (wtf is that?!), iar Hegel & Heidegger au. Ştiinţa sucks, teologia rocks. Hintikka = Schopenhauer = loser. Cultura anglo-saxonă e pustiitoare. Wittgenstein is God. În schimb, panarame ca St. Lupasco sau Mihai Drăgănescu (invocaţi cu alte prilejuri, prin Modelul Cantemir mi se pare) sunt genii. Bravos naţiune, halal învăţător.
Calculemus! 